Comuna Tupilați (județul Neamț, Moldova) este formată din:

 
– Arămoaia
– Hanul Ancuței
– Totoiești
– Tupilați (reședința).
 

Comuna Tupilați este situată pe o terasă superioară a râului Moldova pe ambele maluri, la extremitatea estică a județului Neamț, la limita cu județul Iași și la 40 de kilometri est de Piatra Neamț. Atestată documentar la anul 1676 într-o veche adnotare pe o carte veche, dăruită în anul 1676 schitului “Trei Călugări” (schit desființat în prezent din care părți lemnoase se găsesc încorporate în biserica din satul Mitești, județul Iași) este formulată astfel: “Eu, vel comis Nicolae Catargi și cu giupâneasa mea Catrina, aforisesc acest ceaslov bisericii din deal de la Tupilați, fiind pribeag în Polonia (Liov) 1676, de răzmerița turcilor …”. Numele comunei provine de la amplasarea ascunsă a satului, între coline, păduri și munți, și de la faptul că în lupta sa eroică cu turcii, de la Valea Albă, Războieni, Ștefan cel Mare și-a aranjat străjerii să stea ascunși sau tupilați între dealuri.
 
Satul Arămoaia are cea mai veche atestare documentară, de la anul 1414 din vremea lui Alexandru cel Bun, care a dăruit boierului Crăciun Belcescu și fiilor săi Petru și Ioan “satul de la Valea Albă și casa Belcești”. Din hotarul moșiei boierului spre nord, se află pământul care formează un deal cuprins în moșia Negoteștilor și căruia i se spune Negulici. Dealul era în stăpânirea boierului Negotescu care locuia în vâlcelele care se aflau în partea de nord – est a dealului unde mai multe familii de catolici își construiseră case pe lângă curte. Satul Arămoaia mai apare trecut și pe o hartă strategică de pe vremea lui Ștefan cel Mare.
 
Satul Tupilați este menționat pentru prima oară într-un document din 24 iunie 1636, iar în cartografia din anul 1774 este descris ca având 61 de case iar într-o hartă din anul 1835 este trecut cu 149 de case. Menționat în “Descrierea Moldovei” de Dimitrie Cantemir, ca unul din cele mai vechi nume moldovenești, numele satului Totoiești are două posibile origini conform unei statistici întocmite de Spiru Haret: 1. numele lui Totoiescu, întemeietor al satului sau 2. potrivit unei legende din timpul lui Ștefan cel Mare, unul dintre oșteni fiind rănit, a fost ajuns din urmă de ceilalți oșteni care asigurau retragerea și a fost întrebat “Tot tu ești?”, iar acest oștean ar fi rămas prin zona comunei Tupilați și a întemeiat satul Totoiești.
 
La sfârșitul sec. 19 comuna Tupilați făcea parte din plasa Moldova a județului Roman fiind formată doar din satul de reședință și având o școală mixtă, două biserici ortodoxe și una catolică. În 1931, i se adăugă și satul Mitești. În 1950, comuna trece în administrarea raionului Roman din regiunea Bacău (între 1952 și 1956, din regiunea Iași). În 1968, comuna trece la județul Neamț și tot atunci, i se alipesc satele Arămoaia și Totoiești de la comuna Războieni și se organizează ca sat zona hanului Ancuței devenită celebră datorită scrierilor lui Mihail Sadoveanu despre valea râului Moldova și despre Fântâna cu Plopi.
 

Atracții Turistice (Tourist Attractions)


 

  • Zilele “Sadoveanu” la Hanul Ancuței – “Hanul Ancuței” este un volum de nouă povestiri scrise de Mihail Sadoveanu, publicat în anul 1928, dar și un han cu specific tradițional românesc, amplasat pe un vechi drum al Moldovei, astăzi drumul E 85 Roman – Suceava. La vechiul han aflat la intersecția drumurilor la marginea unui sat, construit în anul 1718, se opreau negustorii care mergeau spre Suceava sau Roman sau chiar spre Iași, pentru a se odihni. Un document din anul 1887 descrie hanul amplasat în cadrul moșiilor Tupilați și Răzeșu de la Ancuța, care “avea patru odăi pentru musafiri, o odaie pentru crâșmari, una pentru hangii, două camere de odihnă și grajduri, iar în mijloc se afla o curte în care trăgeau căruțele musafirilor”. Pe locul vechiului han, pierdut în negura timpului, a fost construit unul nou care va rămâne unul dintre simbolurile literare, turistice și comerciale ale comunei Tupilați. Restaurat în 1999 și reamenajat ulterior, hanul are azi o înfățișare autentic românească, decorat și de mici expoziții de costume populare locale, scene din obiceiurile specifice satului românesc, turiștii fiind întâmpinați cu pâine și sare, ca odinioară. Promovând cultura tradițională moldovenească în țară și străinătate, Biblioteca Comunală “Mihail Sadoveanu” și Hanul Ancuței organizează anual festivalul “Zilele Sadoveanu” și “Sadoveniana” sub forma unei șezători literare, unde cei mai mici locuitori ai comunei (copii de grădiniță), prezintă fragmente din “Dumbrava minunată”, iar cei mai în vârstă sunt povestitori, fluierași sau dansatori, care recreează atmosfera descrisă de Sadoveanu în capodopera sa “Hanul Ancuței”. Alte activități organizate de Biblioteca Comunală “Mihail Sadoveanu” din Tupilați sunt evenimentele culturale dedicate Zilei Francofoniei (20 martie), Seara Literară “Mihai Eminescu” (15 ianuarie) și Ziua Internațională a Cărții (23 aprilie).

  • Șezătorile – comuna Tupilați este renumită pentru tradițiile și obiceiurile care încă se mai păstrează aici. Vechile costume populare îmbrăcate de bătrânii satului, găsite prin lăzile de zestre sunt farmecul șezătorilor. În fiecare seară gazda este o familie de gospodari din comună care va pregăti preparate culinare deosebite. Localnicii caută întoarcerea spre frumusețea acestor șezători pentru a le păstra și pentru a le transmite mai departe generațiilor următoare iar costumele populare găsite prin lăzile de zestre ale satului accentuează farmecul acestor șezători. „La Tupilați, alături de tradiția șezătorilor, încă se cântă melodiile de altădată, se aud doinele din fluier, se mai joacă precum odinioară și se spun vorbe frumoase, pline de tâlc. La sărbătorile de iarnă, se fac auzite sunetele de zurgălăi, iar tradițiile de vară sunt păstrate cu sfințenie. Toți cei care doresc să participe la activitățile noastre sunt bineveniți. Doar așa putem duce mai departe tradițiile locale“ – Romică Leonte, bibliotecarul și directorul Centrului Cultural Tupilați.

  • Muzeul Sătesc – “aici vizitatorii pot admira furca de tors la care torcea bunica sau costumele populare cu care se îmbrăcau sătenii, la sărbători, lângă laiță stau opincile și sumanul, iar lângă vârtelniță, în covățică, doarme un prunc. Alături, stativele așteaptă să înceapă lucrul. Pentru locuitorii comunei, conservarea și promovarea obiceiurilor și tradițiilor locale, precum și familiarizarea copiilor și tinerilor cu cele mai importante evenimente din viața satului reprezintă rețeta păstrării identității naționale” – Romică Leonte, bibliotecarul și directorul Centrului Cultural din Tupilați.

  • Sărbătoarea Învierii Domnului – “Slujba de Paște era tare frumoasă, Mai întâi se făcea Învierea și se înconjura biserica în sunetul clopotelor și în cântarea preotului și a coriștilor. Apoi preotul și lumea intrau iarăși în biserică și urma slujba. Le terminarea slujbei preotul ținea o predică despre Înviere apoi se trecea la sfințitul anafurei. Din fiecare casă venea cineva cu jertfa sau cu anafura la sfințit. Într-o coșărcuță se duceau la biserică o anafură, una sau două păști, mai multe păscuțe și ouă roșii. Se mai puneau două lumânări, slănină, cârnați, piper, tămâie, etc. Fiecare avea și ceva parale. Sfințirea anafurei se făcea cam pe la răsăritul soarelui. Cei cu coșurile se așezau pe două rânduri în jurul bisericii și dacă nu încăpeau ieșeau cu rândurile pe drumușorul bisericii dincolo de poartă. Înainte mergea procesia și carul, apoi venea preotul de stropea cu aghiazmă coșurile cu anafură. După preot veneau epitropii care luau de la fiecare coș păscuțe, ouă roșii și bani. Din păscuțe și ouă oamenii mai dădeau și la săraci. Se dădea și câte o bucată de pască. Păscuțe și ouă căpătau și copiii” – Romică Leonte, bibliotecarul și directorul Centrului Cultural din Tupilați. Simbolul sărbătorilor de Paște este reprezentat de ouăle roșii, care nu pot lipsi de pe masa niciunui creștin. Înroșirea ouălor se face în Joia Mare, în popor existând credința că ouăle fierte și înroșite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului. Ouăle roșii semnifică sângele vărsat de Hristos pentru mântuirea omenirii și miracolul renașterii Sale devenind astfel elementul definitoriu al Sărbătorii Pascale.

  • Sărbătoarea Sânzienelor – singura sărbătoare păgână rămasă în calendarul creștin ortodox, are loc la data de 24 iunie și marchează începerea verii. Sânzienele sunt mici flori de câmp galben – aurii, grupate în buchețele și cu un parfum îmbietor de fân și miere, iar în folclorul românesc Sânzienele sunt ființe fantastice, luminoase, frumoase, albe și binefăcătoare. În ziua de Sânziene, fecioarele satului colindă câmpurile culegând flori, cântând sau împletind coronițe. La Tupilați s-a păstrat tradiția veche a Sânzienelor din timpuri imemoriale, tradiție ce se suprapune cu bâlciul anual și cu hramul bisericii “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și are drept scop valorificarea cântecului și dansului popular autohton. Tinerii dar și bătrânii din comuna Tupilați întâmpină această zi în costume tradiționale, lucrate cu multă măiestrie, asigurând un program artistic cât mai variat, la final având loc Hora Satului. Sărbătoarea de Sânziene ține o noapte și o zi iar noaptea de Sânziene este cu adevărat magică, este momentul în care orice muritor care bate la vămile nevăzutului și neștiutului poate să intre doar purtând pe cap o coroniță galbenă de flori sau folosind un fir de Sânziană. Este noaptea focurilor de vară fiindcă este vară în cer și vară este și pe pământ, este vară în suflete și trupuri, este anotimpul dragostei și al vieții.

  • Tradițiile de iarnă – La sărbătorile de iarnă se pot auzi sunete de zurgălăi, buhai sau bici iar pe la casele gospodarilor trec cete de colindători cu capra, urșii și căluții. Păstrarea acestor datini are loc și datorită faptului că există o conștiință a strămoșilor. Ca și la celelalte jocuri cu măști din timpul sărbătorilor de iarnă și în jocul Caprei au apărut pe lângă măștile clasice (capra, ciobanul, țiganul, butucarul) și măștile cu draci și moși care, prin strigăte, chiote sau mișcări caraghioase, măresc nota de umor și veselie, dând uneori o nuanță de grotesc. Printre tradițiile de iarnă sărbătorite la Tupilați se numără colindatul, uratul și mersul cu capra, datini a căror semnificație s-a păstrat de-a lungul timpului. Repetițiile pentru aceste datini încep odată cu Postul Crăciunului, fiind confecționate accesoriile necesare sărbătorilor și anume toba, buhaiul, măștile, opincile, căciulile sau biciul și fiind pregătite costumele tradiționale. Localnicii se pregătesc de sărbătoare prin tăierea porcului și prepararea mâncărurilor tradiționale ca sarmale, piftie, cârnați, chișcă, tobă, sângerete, caltaboși, colaci, cozonaci cu nucă, iar la masa de Crăciun în toiul sărbătorii, se adună toată familia și prietenii. Copiii de asemenea participă la această sărbătoare colindând din poartă în poartă în seara de Ajun pentru a ura gazdelor fericire, sănătate și prosperitate, aducând bucuria Crăciunului în fiecare gospodărie. Colindele sunt creații populare cu text și melodie, care conțin mesaje speciale (religioase sau satirice) iar în noaptea de 23 spre 24 decembrie, de la miezul nopții până la revărsatul zorilor, colindătorii vestesc nașterea Domnului primind pentru colinde cozonac, prăjiturele, covrigi, nuci, mere și colăcei pregătiți de gospodinele care respectă tradiția. În ultima zi a anului pe 31 decembrie, la Tupilați se desfășoară un festival al obiceiurilor de iarnă la care participă și Ansamblul Ciobănașul al Căminului Cultural iar copiii umblă cu Plugușorul întrebând “Primiți cu uratul?” iar în prima zi a noului an, de Sfântul Vasile, copiii merg cu uratul și semănatul, amintind localnicilor că noul an trebuie început cu bucuria, frumusețea și unicitatea tradițiilor de iarnă românești.

  • Biserica ortodoxă “Sfinții Voievozi” – cu hramul sfinților Mihail și Gavril, a fost construită în anul 1811 în partea de vest a domeniului Catargiu, de către boierul Ștefan Catargiu (1789 – 1866), mare logofăt și caimacam al Principatului Moldovei, și a fost folosită o mare perioadă de timp ca biserică de conac a familiei Catargiu, fiind parte a Ansamblului curții boierești de la Tupilați. Biserica are formă de cruce, cu absidele laterale de formă dreptunghiulară, colțurile ușor rotunjite și cu absida altarului semicirculară, iar deasupra pronaosului se află turnul clopotniță. Catapeteasma bisericii este pictată în sec. 19, în stil neo bizantin, iar picturile icoanelor de pe catapeteasmă prezintă asemănări cu pictura unui epitaf realizat de Dimitrie Zugravul în 1842. Lângă biserică, sub fereastra altarului, se află mormântul lui Ștefan Catargiu, cu piatra funerară din marmură, pe ea fiind un chenar cu frunze de iederă, iar la partea superioară fiind blazonul familiei Catargiu, reprezentată pe un scut. Pe piatra funerară este scris: “Aice odihnește Ștefan Constantin Catargi, logofet mare a Moldovei, născut la 19 (?) iunie 1789, sevîrșit din viață la 2 sebtembrie 1866”. Cu ocazia hramului bisericii la data de 8 noiembrie, au loc praznice la care vin și oaspeți din localitățile vecine, iar femeile frământă aluat și fac pâine, colaci, plăcinte sau cozonaci. Sunt pregătite bucate alese ca borș, zamă, sarmale, friptură (dacă e de dulce) sau borș de fasole, găluște cu orez, ciuperci, plăcinte cu varză (dacă e de post) și se bea cuviincios. Oamenii merg la biserică participând la Sfânta Liturghie merg apoi cu colivă și paos (ofrandă rituală de vin) la morminte, după care împart pomana iar când ajung acasă pun masa pentru familie și musafiri. Biserica reprezintă pentru oamenii din Tupilați locul sacru unde se întâlnesc cu Dumnezeu dar și cu toți cei dragi.

  • Conacul “Catargi” – a fost construit în anul 1842, pe locul unui conac mai vechi. Lângă conac se aflau o serie de dependințe (locuințe pentru îngrijitori, grajduri, beciuri și hambare), tot ansamblul fiind înconjurat, după modelul fortificațiilor marilor reședințe feudale, de un zid din piatră nefasonată cu turnuri circulare de apărare la colțuri, din epoca medievală. Conform tradiției locale, turnurile de la colțurile zidului de piatră împrejmuitor și stejarul secular de lângă conac datează din timpul domniei lui Ștefan cel Mare. În conacul cu un etaj, și cu fațada împărțită de un pavilion vertical cu geamlâc în două corpuri inegale, se intra printr-o boltă de trăsură cu stâlpi și deschideri în arcadă. După instaurarea regimului comunist în România în anul 1948, conacul a fost expropriat de stat și transformat în sediu C.A.P. fiind folosit mulți ani la rând fără a i se face lucrări de reparații sau măcar de întreținere. După căderea regimului comunist, conacul este administrat de Primăria Tupilați, dar degradarea se accentuează iar o parte din acoperiș și peretele de est cu plafoanele se prăbușesc. În iunie 2008, prin hotărârea Prefecturii, conacul cu dependințele acestuia și 35 de hectare de teren din fosta moșie intră în posesia moștenitorilor familiei Strâmbeanu.

  • River Rafting pe râul Moldova – sau coborârea pe apele repezi în bărci pneumatice, cu o capacitate de 4 – 10 persoane, captivează doritorii de aventură prin peisajul incredibil iar în timpul acestei excursii, turiștii pot admira flora și fauna din zonei traversată. Râul Moldova asigură condițiile necesare practicării river rafting-ului fiind perfect pentru începători, dar și pentru cei ce practică acest sport la un nivel mediu sau avansat, atunci când debitul râului crește mult datorită ploilor, oferind o creștere a adrenalinei.
     

    Cazare (Accommodation) – 3:

     
    Pensiune / Pension:
     

  • Hanu Ancuței – 3*, E 85, sat Hanu Ancuței. Telefon: 0233 781 400, 0744 548 075, email: office@hanu-ancutei.ro. Facilități: 16 camere (32 locuri) cu baie proprie, restaurant cu bucătărie tradițională moldovenească autentică cu 300 de locuri, cramă, bar, sală de conferințe cu 22 de locuri, două terase cu câte 100 de locuri fiecare, sunt acceptate animale de companie, rent-a-car, plimbări cu sania sau căruța trasă de cai, transfer aeroport / gară, organizare excursii.

  • Hanu Pădurarilor – 3*, E 85, sat Hanu Ancuței. Telefon: 0233 242 800, 0748 674 968, email: hanulpadurarilor@yahoo.ro. Facilități: 12 camere și 2 apartamente (28 locuri), restaurant cu bucătărie tradițională românească, vânătorească și internațională cu 120 de locuri (sala mare) și 100 locuri pe 2 nivele (sala mică), terasă de vară cu 100 de locuri, grădină de vară.

  • Hanul Răzeșilor – 3*, E 85 (Roman – Suceava), km. 352 + 300 m, nr. 23. Telefon: 0730 608 141, 0730 947 749, email: hanulrazesilor@yahoo.com. Facilități: 22 camere (54 locuri) cu baie proprie, living, restaurant cu 200 de locuri la mese rustice, sobă, cuptor țărănesc și proțap, bar de zi, bar de noapte, cramă cu 40 de locuri, sală de conferințe, sală de jocuri (tenis de masă), terasă exterioară, foișor, magazin, parc de agrement, loc de joacă pentru copii, sunt acceptate animale de companie, camping, rent-a-car, plimbări cu sania sau căruța trasă de cai, transfer aeroport / gară, organizare excursii.
     
    Pentru cazare la gazde în gospodăriile țărănești – telefon: 0749 133 034, email: romicaleonte@yahoo.com.