Orașul Târgu Ocna (județul Bacău, Moldova) este format din:

 
– Poieni
– Târgu Ocna (reședința)
– Vâlcele.
 

Staţiunea balneo-climaterică permanentă Târgu Ocna

 

Staţiunea Târgu Ocna este situată la o altitudine medie de 250 – 280 de metri, în partea de nord-vest a depresiunii Cașin, în sud-vestul județului Bacău, pe malurile râului Trotuș la confluența cu afluenții Slănic și Vâlcele, la marginea depresiunii Tazlău-Cașin și la poalele munților Berzunți. Primele așezări de pe aceste meleaguri datează din epoca neolitică, când locuințele erau construite pe tălpi de lemn, cu pereții din bârne și nuiele, peste care se aplica lutuială, iar locuitorii erau cultivatori și crescători de vite, dovadă fiind numărul mare de oase de animale, râșnițe și vase de provizii. Exploatarea sării a început în perioada neolitică dar centrul de exploatare va deveni mai cunoscut în Evul Mediu.
 
La 15 martie 1410, Alexandru cel Bun întărea satul Stoenești (care ulterior se va numi Ocna), pe Vâlcica, unor frați de origine transilvăneană, iar la 3 septembrie 1448 voievodul Petru al-II-lea dăruia satul Tisești (aparţinând de Târgu Ocna) tot unor frați transilvăneni. În sec. 18, cele două localități vecine, Ocna și Trotuș, sunt în competiție pentru întâietate în zonă, iar prin 1713-1714, călătorul suedez Erasmus Heinrich Schneider de Weismantel este primul care atribuie calificativul de târg localității Ocna. În timpul Revoluţiei de la 1821, 800 de eteriști ajung la Târgu Ocna conduși de Ioan Farmache și ocupă mănăstirea Răducanu, care avea o bună poziție strategică. În timpul Revoluției de la 1848, generalul Bem adresează o proclamație către locuitorii Moldovei, chemând pe toți cei care voiau să lupte pentru libertate să se prezinte la cartierul său general de la Târgu Ocna. În timpul primului război mondial s-au dus lupte grele în timpul cărora au căzut la datorie mulți eroi ai orașului, printre care si legendarul Constantin Mușat, luptând eroic cu o singură mână (statuia lui fiind în centrul orașului Bușteni). Pentru jertfa lor începând din 1919, s-a creat o tradiție locală de comemorare a eroilor în fiecare an la Înălțare și de 9 Mai.
 
Datorită izvoarelor sale minerale situate în parcul natural al orașului, aflat la poalele muntelui Măgura, dar si datorită salinei, localitatea Târgu Ocna a fost încadrată ca statiune balneo-climaterică încă de la sfârșitul sec. 19. Între timp salina a fost amenajată ca bază de tratament, iar in localitate au fost construite mai multe edificii balneare si pentru cazare.
 
Factori naturali terapeutici:
 

  • Apele minerale ale izvoarelor bicarbonatate, sulfuroase, clorurate, și sodice
  • Microclimatul de salină
  • Bioclimatul de odihnă și relaxare
     
    Indicatii terapeutice:
     

    Profilul preopoderent al tratamentului balnear din staţiunea Târgu Ocna, efectuat la salina Târgu Ocna și parțial, în baza de tratament a hotelului Măgura, este cel al afecțiunilor respiratorii.
     

  • Afecțiuni respiratorii (astmul bronșic și alte afecțiuni ale căilor respiratorii – sinuzite, obturații ale traheei și alveolelor pulmonare)
  • Afecțiuni gastro-intestinale (gastrite cronice hipo- și hiperacide, ulcere gastrice și duodenale, la un interval de cel puțin 3 ani de la faza dureroasă, afecțiuni stomacale postchirurgicale, colite cronice atipice, colon inflamabil, constipație cronică)

  • Afecțiuni hepatobiliare (dischinezie biliară, colicistită cronică cu sau fără calculi, stări postoperatorii în boli ale ficatului)

  • Afecțiuni metabolice și nutriționale (diabet melitus, forme ușoare și intermediare, obezitate)

  • Afecțiuni hepatobiliare (stări de după tratamentul infecțiilor urinare, acolo unde nu au existat leziuni sau dereglări renale)

  • Alte afecțiuni (stări alergice, intoxicații cu metale grele, afecțiuni ale rinichilor și căilor urinare, afecțiuni ale aparatului locomotor).
     
    Dotări:
     

  • Inhalații cu aerosoli – în baza de tratament a hotelului Măgura
  • Sanatoriu balnear subteran, cu un microclimat de salină
     

    Atracții Turistice (Tourist Attractions)


     

  • Salina Târgu Ocna – telefon: 0234 344 017, email: salina@salina.ro – are o tradiție de peste 500 de ani în exploatarea sării. Noua și moderna bază de turism și agrement, amplasată în mina Trotuș la o adâncime de 240 de metri, oferă condiții optime pentru relaxare, mișcare, tratarea afecțiunilor respiratorii și reculegere în lăcașul sfânt al bisericii ortodoxe “Sfânta Varvara”. Baza de turism subterană dispune de locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, spații pentru gimnastică, mese de tenis și biliard, un muzeu al sării, un lac cu apă sărată și o cascadă, terase și magazine, etc. La suprafața salinei este amenajat un ștrand modern cu apă sărată.

  • Mănăstirea “Măgura Ocnei” și monumentul

  • Biserica fostei mănăstiri Răducanu

  • Parcul “Măgura”

  • Biserica ortodoxă Buna Vestire

  • Cetatea dacică Utidava

  • Parcul dendrologic Haghiac
     

    Cazare (Accommodation) – 12:

     
    Complex Turistic / Resort:
     

  • Creangă – 3*, str. Gălean, nr. 33. Telefon: 0234 341 795, 0744 605 870, email: casacreanga@yahoo.com. Facilități: 15 camere (30 locuri).
     
    Hotel:
     

  • Măgura – 2*, str. Trandafirilor, nr. 2. Telefon: 0234 344 444, email: hotelmag@hotelmagura.ro. Facilități: 165 camere (360 locuri).
     
    Motel:
     

  • Anda – 3*, str. Costache Negri, nr. 217 A. Telefon: 0234 344 144, 0744 338 085, 0735 007 106, email: dobrenita@yahoo.com. Facilități: 11 camere (31 locuri).
     
    Pensiune / Pension:
     

  • Amelia – 3*, str. Maior Rosita, nr. 25. Telefon: 0744 694 712, email: pensiunea_amelia@yahoo.com. Facilități: 8 camere (12 locuri).

  • Casa Andreea – 2*, str. Costache Negri, nr. 78. Telefon: 0234 344 171, 0745 308 779, email: tamara_pantiru@yahoo.com. Facilități: 3 camere (8 locuri).

  • Casa din Livadă – 3*, str. Petre Ispirescu, nr. 19. Telefon: 0748 476 883, email: office@casadinlivada.ro. Facilități: 2 camere și 1 apartament (12 locuri).

  • Casa Tradițiilor – 2*, str. Costache Negri, nr. 66. Telefon: 0334 802 927, 0748 365 648. Facilități: 7 camere (15 locuri).

  • Coca – 2*, str. Gălean, nr. 9. Telefon: 0334 881 845, 0744 546 690, 0745 862 493. Facilități: 5 camere (10 locuri).

  • Elena – 3*, str. Ștefan Comănescu, nr. 14. Telefon: 0744 582 095, email: pensiunea.elena.tgocna@gmail.com. Facilități: Amplasată la poalele dealului Măgura, pensiunea dispune de 5 camere (17 locuri) cu baie proprie și balcon, living, bucătărie complet utilată, terasă, loc de joacă pentru copii, organizare excursii.

  • Florina – 3*, str. Salinei, nr. 2. Telefon: 0745 705 510, email: andra_botez@yahoo.com. Facilități: 6 camere (10 locuri).

  • Porțile Ocnei – 3*, str. Mosoare, nr. 25. Telefon: 0751 230 490, 0747 250 646, 0747 254 547, email: office@portileocnei.ro. Facilități: 10 camere (24 locuri).

  • Vivaldi – 2*, str. Victoriei, nr. 68. Telefon: 0334 802 901, email: gabri.luci2014@gmail.com. Facilități: 15 camere (35 locuri).