Stațiunea Straja – www.videoguide.ro

 

Stațiunea montană Straja este parte a orașului Lupeni de care este legată printr-un drum montan asfaltat cu o lungime de 8 km sau prin intermediul telegondolei. Aici se află cea mai lungă cea mai lungă pârtie din România de 8,1 km, este situată la o altitudine cuprinsă între 1350 și 1580 metri, pe versantul nordic al Munţilor Vâlcan, dominat de vârful Straja (1868 m), în zona Valea Jiului, la 8 kilometri depărtare de municipiul Lupeni. A fost clasificată în 2002 ca stațiune turistică, și în prezent este o destinație preferată de turisti vara pentru excursii și drumeţii și iarna pentru schi, sănius sau snowboard. Straja dispune de locuri de cazare în peste 300 de cabane, pensiuni și vile construite recent și este o stațiune în plină dezvoltare și tot mai cunoscută în țară datorită pârtiilor și tarifelor competitive. Zona turistică își are începuturile în anii 1914 – 1916 odată cu construirea cabanei “Straja” pe amplasamentul actual al cabanei cu același nume. Prima extindere a cabanei are loc în 1942 iar următoarea în 1964.
 

Atracții turistice (Tourist attractions):

 

Domeniul Schiabil Straja
Domeniul Schiabil Straja
Straja Ski Area

Amplasat pe panta nordică a Munților Vâlcan, Domeniul Schiabil Straja dispune de 12 pârtii de schi cu diferite dificultăți, printre care și cea mai lungă din România, de 8,1 km, cu toate facilitățile necesare. […..] / Located on the northern part of Vâlcan Mountains, Straja Ski Area has 12 ski slopes of different degrees of difficulty, among which also the longest in Romania, of 8.1 km, with all necessary facilities. […..]

 

  • Crucea Eroilor și Schitul Straja – Masivul Straja este renumit pentru încărcătura istorică și religioasă a locului, denumirea de Straja având o semnificație istorică deoarece aici în Primul Război Mondial, au murit peste 800 de soldați, o parte din ei fiind înmormântați în cimitirul eroilor din Lupeni. La Cabana Montana din Straja în 1996 s-a aprins într-o seară lumina într-o încăpere, becul s-a ars, iar flama făcută de filament a imprimat pe sticla becului o cruce. Becul a fost spart de un turist, însă după un timp în mod similar o alta cruce a apărut pe un alt bec care se află acum la schitul Straja.
    Al doilea bec a fost dus la Starețul Mănăstirii Lainici, care a spus că în acele locuri sunt oameni care au murit în primul război mondial și nu sunt îngropați creștinește. S-a hotărât ridicarea unei cruci, în memoria eroilor căzuți în luptele de la Jiu în Primul Război Mondial, dar și în memoria turiștilor care și-au pierdut viata în zonă, și imediat după construirea crucii la altitudinea de 1440 m, în octombrie 1996, a fost ridicat și un Schit lângă Crucea Eroilor, unde a luat ființă în anul 2000 unicul pelerinaj ortodox din lume numit “Drumul Crucii”. Din acel moment niciun turist nu s-a mai rătăcit sau a mai murit în zonă sau în Stațiunea Straja.
    Din 2006 intrarea în Schitul Straja se face printr-un tunel lung de 50 de metri pe pereții căruia este pictat în întregime Calendarul Bisericesc și scene din Vechiul și Noul Testament. În fiecare an, în Vinerea Mare a Sărbătorilor Pascale, are loc la Straja pelerinajul “Drumul Crucii”, pe o distanță de 10,5 km, la care participă peste 4000 de persoane și peste 20 de preoți.

  • Nedeea Sânzienelor: – Pe 24 iunie, aici se desfășoară Nedeea Sânzienelor, sărbătoare legată de cultul recoltelor, al vegetației și al fecundității și are o tradiție de peste 540 de ani.

  • Ursul Baloo: – Devenit mascota stațiunii Straja, ursul Baloo este cel mai mare exemplar de urs brun crescut de către om.

  • Straja Extreme Park – telefon: 0735 919 167, email: contact@strajaextremepark.ro.
     

    Cazare (Accommodation) – 53:

     
    Cabană / Chalet:
     

  • Alexandra – str. Straja, nr. 1. Telefon: 0728 029 050. Facilități: 5 camere (20 locuri) cu baie proprie, living, bucătărie complet utilată, terasă, grădină, sunt acceptate animale de companie.

  • Anda – 1*, str. Straja, nr. 1. Telefon: 0728 029 050. Facilități: Amplasată lângă telegondolă, cabana dispune de 4 camere (16 locuri), living, bucătărie complet utilată.

  • Atlas – 3*, Masivul Straja, Parcelele 95 – 96. Telefon: 0761 296 055, email: avtomescu@yahoo.com. Facilități: 8 camere (17 locuri).

  • Brândușa – str. Straja, nr. 2. Telefon: 0722 578 318. Facilități: 4 camere (20 locuri) cu baie proprie, living, bucătărie complet utilată, sală de mese, sunt acceptate animale de companie.

  • Casa Bradul – 2*. Telefon: 0744 274 281. Facilități: Amplasată la marginea pădurii la 50 de metri de telescaun, cabana dispune de 10 camere (23 locuri), bucătărie complet utilată, sală de mese cu 25 de locuri, terasă.

  • Cerbul – 3*, str. Straja, nr. 2. Telefon: 0723 797 449.

  • Daria – 3*, str. Straja, nr. 26. Telefon: 0722 548 800, email: contact@cazarestraja-daria.ro. Facilități: 14 camere (34 locuri) cu baie proprie, living, bucătărie complet utilată, sală de mese, sală de conferințe, discotecă, sunt acceptate animale de companie, echitație, închiriere echipament schi, cursuri de schi cu monitor de schi.

  • Edelweiss – 3*, str. Principală, nr. 200 (la baza teleschiului). Telefon: 0729 521 195, 0748 850 116, email: cabana.edelweiss@yahoo.com, office@cabana-edelweiss.ro. Facilități: Aflată la 20 de metri de teleschiul nr. 2 în partea de sus a stațiunii, în inima muntelui într-o minunată pădure de brazi, cabana dispune de 21 camere (42 locuri) cu baie proprie, restaurant cu o capacitate de 70 locuri și specific românesc, bar, terasă, foișor în curte, sală de conferințe, discotecă, sunt acceptate animale de companie, trasee montane cu mașinile 4 x 4 ale cabanei.

  • Fulg de Nea – str. Straja, nr. 7. Telefon: 0736 698 149. Facilități: 7 camere (32 locuri), living, bucătărie complet utilată, bar, sală de mese, terasă, sunt acceptate animale de companie.

  • La Gabriel – 2*, str. Straja, nr. 43. Telefon: 0724 073 887, 0744 782 231. Facilități: 8 camere (16 locuri) cu baie proprie, living, bucătărie complet utilată, sală de mese.

  • La Hudacu – 2*, str. Trup 2, parcela 26. Telefon: 0767 250 152, email: lahudacu@yahoo.com. Facilități: 13 camere (38 locuri) cu baie proprie și balcon, living, sală de mese, terasă.

  • La Remus – 1*, str. Straja, nr. 21. Telefon: 0721 256 859. Facilități: Amplasată la 100 de metri de telegondolă, cabana dispune de 5 camere (13 locuri), living, bucătărie complet utilată, sală de mese.

  • La Tiri – 2*, str. Trup, nr. 63. Telefon: 0723 227 409, email: chiritadorin@yahoo.com. Facilități: 4 camere (14 locuri), living, bucătărie complet utilată, sală de mese, loc de joacă pentru copii.

  • Montana – 3*, Masivul Straja. Telefon: 0722 780 615, email: office@skistraja.ro. Facilități: 18 camere (58 locuri) cu baie proprie, două restaurante, sală de jocuri (tenis de masă), terasă, saună, închiriere echipament schi, cursuri de schi cu monitor de schi.

  • Narcisa – str. Straja, nr. 1. Telefon: 0723 696 254, 0732 302 665. Facilități: Amplasată la 100 de metri de telegondolă, cabana dispune de 3 camere (10 locuri), living, bucătărie complet utilată.

  • Pegas – 3*, Masivul Straja, str. Coroești, nr. 65 A. Telefon: 0722 486 311, email: durbacaviorel@yahoo.com. Facilități: 8 camere (20 locuri).

  • Platoul Soarelui – 4*, Masivul Straja, Trup 3, parcela 10. Telefon: 0254 563 556, 0724 887 293, email: office@platoulsoarelui.ro. Facilități: 12 camere (43 locuri).

  • Popa’s – str. Straja. Telefon: 0722 578 318. Facilități: 6 camere (20 locuri), living, bucătărie complet utilată.

  • Taho – str. Straja, nr. 2. Telefon: 0767 817 246. Facilități: 9 camere (27 locuri), living, bucătărie complet utilată, sală de mese, terasă, saună.

  • Violeta – 3*, str. Trup 2, nr. 89. Telefon: 0723 173 816, 0728 843 070. Facilități: Amplasată la 50 de metri de telegondolă, cabana dispune de 8 camere (21 locuri) cu baie proprie și balcon, bucătărie complet utilată, sală de mese.

  • Vladis – 3*, str. Trup 2, nr. 53. Telefon: 0254 545 661, 0740 034 131, email: cabanavladis.straja@yahoo.com. Facilități: 10 camere (23 locuri) cu baie proprie și balcon, living, sală de mese.
     
    Hotel:
     

  • Victoria – 3*, Masivul Straja, Trup 2, parcela 31. Telefon: 0723 385 989, email: contact@hotelvictoriastraja.ro.
     
    Pensiune / Pension:
     

  • Adriana – 3*, str. Straja, nr. 21. Telefon: 0726 125 787, email: contact@pensiuneaadrianastraja.ro. Facilități: Amplasată lângă telegondolă, pensiunea dispune de 8 camere (16 locuri) cu baie proprie și balcon, living, restaurant, bar, sală de mese, terasă.

  • Alena – 2*, Complexul Alena. Telefon: 0721 333 809, 0723 141 772, email: rezervari@alena.ro. Facilități: Amplasaă la 100 de metri de telegondolă, pensiunea dispune de 10 camere (20 locuri) cu baie proprie și balcon, living, bucătărie complet utilată, sală de mese.

  • Allma – 2*, str. Zăpezii, nr. 66. Telefon: 0742 189 241. Facilități: 7 camere (17 locuri).

  • Anca – 2*, nr. 74. Telefon: 0752 581 309. Facilități: 8 camere (16 locuri)cu baie proprie și balcon, living, restaurant, bar, sală de mese, terasă, saună.

  • Andreea – 1*. Telefon: 0737 559 345, email: pensiuneaandreeastraja@yahoo.com. Facilități: 5 camere (18 locuri), living, bucătărie complet utilată, sală de mese, sunt acceptate animale de companie.

  • Bianca – 2*, str. Straja, nr. 4. Telefon: 0738 630 871. Facilități: 8 camere (16 locuri) cu baie proprie, living, sală de mese.

  • Dacia – 3*. Telefon: 0724 963 902, 0740 313 386, email: daciastraja@yahoo.com. Facilități: Aflată la 50 de metri de Platoul Soarelui și 100 de metri de telegondolă, pensiunea dispune de 12 camere (24 locuri) cu baie proprie, restaurant cu o capacitate de 60 locuri, bar, sală de mese, sală de conferințe, terasă, saună, jacuzzi, închiriere echipament ski.

  • Daiana – 3*, Masivul Straja, Trup 2, str. Zona de Agrement. Telefon: 0726 252 099, 0762 640 773, email: office@daianastraja.ro, pensiunea_daiana_straja@yahoo.com. Facilități: Aflată la 50 de metri de metri de telegondolă, pensiunea dispune de 15 camere (47 locuri) cu baie proprie, restaurant cu o capacitate de 45 locuri cu produse tradiționale sau internaționale, terasă, organizare tabere copii, activități outdoor (tiroliană, rafting, drumeții, paint ball, off road, parapantă, ski/ snowboard), organizare excursii.

  • Europa – 3*, Masivul Straja, str. Straja, nr. 2. Telefon: 0722 211 566.

  • La Moșu – 3*, Masivul Straja, str. Stadionului, nr. 2. Telefon: 0726 178 547, email: office@lamosu.ro. Facilități: Aflată la 25 de metri de metri de telegondolă, salvamont și centrul de închirieri echipament de schi și săniuș, pensiunea dispune de 25 camere (66 locuri) cu baie proprie, restaurant cu 70 de locuri cu produse tradiționale sau internaționale, bar de zi, bar de noapte, sală de conferințe cu 70 de locuri, sală de jocuri (tenis de masă), terasă, loc de joacă pentru copii, cursuri de schi cu monitor de schi, transfer aeroport / gară, organizare excursii, limbi străine vorbite: engleză, maghiară, germană.

  • Maceira – 3*, Masivul Straja, str. Trup, nr. 27. Telefon: 0722 151 478, 0725 480 009. Facilități: 10 camere (20 locuri).

  • Sportul Alpin – 3*, Masivul Straja, str. Straja, nr. 100. Telefon: 0728 881 355.

  • Teo – 2*, Masivul Straja, Trup 2. Telefon: 0722 203 756, 0720 193 260, 0726 771 037, email: rezervari.teostraja@yahoo.ro, antonio_86_2007@yahoo.com. Facilități: 10 camere (22 locuri) cu baie proprie, living, restaurant, bar, sală de mese, sală de conferințe, terasă, sunt acceptate animale de companie.

  • Tifanni – 2*, str. Straja, nr. 19 Bis. Telefon: 0722 242 356, 0722 889 124, email: fyera_myhay@yahoo.com. Facilități: 8 camere (16 locuri) cu baie proprie, living, sală de mese, terasă.

  • Turist – 2*, Masivul Straja, str. Trup 2, Parcela 28. Telefon: 0724 227 098. Facilități: 15 camere (30 locuri).

  • Vacanța – 2*, Masivul Straja, str. Trup 2, nr. 63. Telefon: 0723 227 409, email: chiritadorin@yahoo.com.

  • Vacanța – 3*, Masivul Straja, str. Trup 2, parcela 20. Telefon: 0721 117 806, email: rezervari@strajavacanta.ro. Facilități: 11 camere (27 locuri) cu baie proprie, living, restaurant cu 40 de locuri, bar, sală de mese, sală de conferințe, discotecă.

  • Voievodul – 2*, Masivul Straja (la 100 m de telescaun si 50 m de teleschi). Telefon: 0720 440 263, email: voievodul_ro@yahoo.com, voievodu@voievodulstraja.ro. Facilități: 14 camere (36 locuri).

  • White House – 2*, Masivul Straja, str. Straja, nr. 1. Telefon: 0758 844 029. Facilități: 3 camere (10 locuri).
     
    Villa:
     

  • Alpin – 3*, nr. 31. Telefon: 0722 520 616, 0723 596 059, email: office@alpinstraja.ro. Facilități: 15 camere twin, 9 camere cu pat matrimonial și 3 apartamente cu 2 camere (60 locuri) cu baie proprie, restaurant cu o capacitate de 70 locuri, organizare tabere copii cu drumeții, pictura pe sticlă, pe ciocolată, concursuri diverse, foc de tabără.

  • Casa Alpină – 3*, Masivul Straja, str. Straja, nr. 1. Telefon: 0722 765 228. Facilități: 9 camere (24 locuri) cu baie proprie și balcon, living, restaurant, foișor, închiriere biciclete.

  • Crial – 4*, str. Bradului, nr. 9. Telefon: 0799 959 994, email: office@vilacrial.ro. Facilități: 8 camere (16 locuri) cu baie proprie și balcon, living, bar, sală de mese, sală de conferințe, saună, jacuzzi.

  • Mara – 3*. Telefon: 0722 644 228, 0723 599 185, email: vilamara@yahoo.com.

  • MDM – 3*, Masivul Straja, str. Trupului, nr. 2. Telefon: 0744 614 738, 0767 939 226, email: madgom.exim@yahoo.com, contact@vilamdmstraja.ro. Facilități: Amplasată la 100 de metri de telecabina, 50 de metri de Pârtia Constantinescu și 50 de metri de Platoul Soarelui, pensiunea dispune de 10 camere (24 locuri) cu baie proprie și balcon, living, restaurant cu 30 de locuri, bar, sală de mese, terasă.

  • Oana – 2*, str. Straja, nr. 2. Telefon: 0762 574 448, email: vilaoanastraja@yahoo.com.

  • Onix – 2*, str. Straja, nr. 86. Telefon: 0724 274 953, email: vilalup@yahoo.ro. Facilități: 9 camere (18 locuri).

  • Orizont – 3*, str. Trup, nr. 2. Telefon: 0726 146 403. Facilități: Amplasată la 100 de metri de telecabina, 50 de metri de Pârtia Constantinescu și 50 de metri de Platoul Soarelui, pensiunea dispune de 22 camere (64 locuri) cu baie proprie, living, restaurant, bar, terasă.

  • Platoul Soarelui – 4*, Masivul Straja, Trup 3, parcela 10. Telefon: 0254 563 556, 0724 887 293, email: office@platoulsoarelui.ro. Facilități: 9 camere (18 locuri).

  • Rustik – 1*, str. Straja. Telefon: 0720 765 175, 0729 180 719, email: office@vilarustik.ro. Facilități: Amplasată la 150 de metri de telegondolă, vila dispune de 8 camere (32 locuri) cu baie proprie, living, restaurant, bar, discotecă, terasă, transfer aeroport / gară.

  • Straja – 4*, str. Straja, nr. 1. Telefon: 0735 169 368, email: hotelstraja@yahoo.ro. Facilități: 15 camere (37 locuri) cu baie proprie și balcon, living, restaurant, bar, sală de mese, sală de conferințe, sală de jocuri (biliard, tenis de masă), terasă, închiriere ATV.

  • Ursu – 3*, str. Trup, nr. 2, Parcela 32. Telefon: 0722 626 068, email: biancelena@yahoo.com. Facilități: Amplasată la 100 de metri de telegondolă, la 50 de metri de teleschiul nr 3 și telescaunul de la pârtia Constantinescu și 50 de metri de pârtia Platoul Soarelui, vila dispune de 9 camere (18 locuri) cu baie proprie și balcon, restaurant, bar.