Muzeul de Istorie și Etnografie – Târgu Neamț – se află în centrul orașului peste drum de Casa Memorială Veronica Micle și “adăpostește” istoria meșteșugurilor tradiționale din regiunea Neamț începând cu meșteșugurile casnice (torsul, țesutul) și continuând cu prelucrarea produselor agricole, a pieilor, osului și cornului, lemnului, metalelor și a ceramicii. În interiorul muzeului și în pavilionul special amenajat din curtea muzeului, unde este amenajat parcul tematic “Tara lui Creangă”, sunt expuse diverse instalații țărănești de prelucrare a semințelor, fructelor, lânii și a lemnului, precum și obiecte specifice evoluției orașului Târgu Neamț. Clădirea muzeului este monument istoric de arhitectură și a fost construită între anii 1852 – 1853 și a funcționat inițial ca Scoala Domnească, din 1 iunie 1853, unde au fost inițiați în tainele învățăturii Ion Creangă și Vasile Conta.
 
Oficial muzeul a luat ființă în 1957, funcționând într-o clădire de lângă parcul orașului, având inițial exponate din obiectele descoperite la Cetatea Neamțului. Forma actuală a expoziției a fost stabilită între anii 1986 – 1987, când expoziția de bază a muzeului a fost reorganizată complet. Secția de istorie a muzeului expune în prezent vestigii arheologice descoperite în zona orașului Târgu Neamț, dovedind ca aici a existat una din cele mai vechi așezări locuite din zona Moldovei, datând din neolitic și epoca bronzului. Numai în regiunea în care se află cetatea Neamț sunt peste 100 de situri arheologice. Cele mai vechi obiecte au fost descoperite în zona Băile Oglinzi – Răucești (zona izvoarelor sărate) și Lunca – Vânători pe versantul estic al Culmii Pleșului, acestea reprezentând ceramică din perioada culturii Starcevo – Criș (mileniul 6 – 5 î.Ch), fiind urmată de cultura Precucuteni (mileniul 5 – 4 î.Ch) și apoi de civilizația Cucuteni (până în mileniul 3 î.Ch) cu vestigii descoperite la Lunca, Oglinzi, Târpești, Topolița etc. Pe locul cetății Neamț au fost descoperite urme ale unei comunități ale epocii bronzului tracic, din perioada 1800 – 1100 î.Ch.