Free Tours
What to See
Bucharest Free Tours Bucharest Attractions București


Bucureștiul Evreiesc (Jewish Bucharest)


    Bucharest Sinagogues
    Bucharest Jewish Cemeteries
    Bucharest Jewish Institutions


Muzeul Holocaustului
Muzeul Holocaustului
Muzeul Holocaustului / The Holocaust Museum

Amenajat în Sinagoga Mare, adevărată bijuterie arhitecturală, muzeul expune fotocopii de documente și imagini despre holocaust, și participarea evreilor la războiul de independență sau la cele două războaie mondiale. […..] / Organized in the Big Synagogue, a real jewel, the museum expose photo copies of documents and images about the holocaust, and the jews participation to the Independence War and the two world wars. […..]


A brief history of Jews in Romania


The story of the Jews in Romania is not a happy one, their presence here being archeologically attested in Antiquity, and in the Middle Age by literary sources and other historical sources. Relatively small until the mid-19th century, the Romanian Jewish community, predominantly urban, become significantly in size, economically and culturally, growing from 150.000 Jews in Romania between 1840 – 1860, when many Jews left Tsarist Russia because of persecution and sought refuge in Moldova and Wallachia, to 756.930 Jews at the census in 1930.
First Jews arrived here maybe when Romans occupied a part of Dacia, this being confirmed by archaeological evidences, especially coins. In the Middle Age, Jews arrived in Moldova, Wallachia and Transylvania from Central Europe (Askenazi Jews) and during the Ottoman occupation from Spain (Sephard Jews). Roman I Mușat, the king of Moldova between 1391 – 1394, set the Jews free from the military service in exchange of some taxes. Jewish Encyclopedia describe that at the Court of Stephen the Great was a Jewish Chancellor, Ițhak son of Beniamin Șor, and a Jewish doctor. In Bucharest, around 1550, was living David Ibn Usa, friend of the rabbi of Thessaloniki, important Jewish center in Balkans area, and Isac Rufus and Habib Amato, who had shops on Lipscani street.
After the pogroms in Ucraina in the 16th century, many Askenazi Jews, speaking Idish, arrive in Transylvania, Moldova and Wallachia. In 1694, in Bucharest, during Constantin Brâncoveanu, Jews had to pay taxes as a guild, and in 1740 Jews communities were in Roman, Bacău, Galați and Iași, where on September 24, 1741, „captains of the guild” are signing a document. From the 2nd half of the 18th century and the 1st half of the 19th century, after the deterioration of Jews situation in Galitia, many other Jews are seeking refugee in Moldova and Transylvania, where the authorities were more tolerant.
Jews supported Romania during 1848 Revolution and political groups that lead to the unification of Moldova with Wallachia, because they received promises for „Jews empowerment and equal rights” in Wallachia and Moldova. Painter Constantin Daniel Rosenthal paid with his life for participating to the forty – eighter revolution, being captured by Austro – Hungarians, taken to Budapest and tortured until death. Alexandru Ioan Cuza made the first reforms, Jews being recruited in public positions and the Civil Code (art. 7) from 1864 disposed „Jews naturalization after ten years of residence in Romania”. After the replacement of Cuza, liberal forty – eighters (Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica) modified the Civil Code (art. 7) and “citizenship will be granted only to Christians”, and using the campaign of the demographic danger started anti – Jewish actions (banning Jews from leaving in the country side, expulsions, economic restrictions etc.) aggravated by the local administration abuses that applied the law. During Peace Congress in Berlin in 1878, after the Independence War (1877 – 1878), the Great Powers recognized to Romania the new borders and independence if the art. 7 from the Constitution will be corrected, to provide individually to every citizen civil rights, no matter of their ethnicity or religion, and individual granting of citizenship to Jews with minimum ten years residence in România (with the exception of granting citizenship in group to 883 Jews that participanted to the Independence War). Between December 30 – 31, 1881 in Focșani is taking place the first Zionist Congress of the associations „Lovers of Zion” (Hibat Țion or Hovevei Țion) from Romania, to re – colonize Israel Country (Palestina or the Holy Land) with Jews, country being under Ottoman occupation, singing for the first time „Hatikva”, Israel Hymn, inspired by a Romanian popular song. During 1899 Census, Jews were 19% of the urban population of Romania and 38% of the urban population of Moldova.
Between 1903 – 1905 was another wave of Jewish immigration after the Chisinau pogrom in April 1903, when Bassarabia was occupied by the Russian Empire. The number and the influence of the Jewish community in Romania grew more and more. Considering part of the people of the Kingdom of Romania and united with the citizens of Romania, Jews participated in a big number, as part of the Romanian Army, to the First World War. Jewish soldiers and officers fought heroically, died, were wounded, were decorated, were cited in the agenda of the Army etc. After the end of the war, the Constitution of March 29, 1923, was offering Romanian citizenship, with equal rights, for all former citizens of the Austro – Hungarian and Russian empires living in Transilvania, Banat, Crișana and Maramureș at December 1st, 1918, in Bukowina at November 28, 1918, and in Bassarabia at April 9, 1918. In 1930 Jews from Bucharest were totaling around 70.000 people representing more than 10% of the population of the capital of Romania.
The next years until the start of the second world war, and especially years during the war, were very tough for all Jews, not only in Romania but all over Europe. Along time, Romanian people and Romanian Orthodox Church had for the Jewish community a kind of hostile tolerance, but the pogrom actions were not initiated or supported by the people or by the church. The Romanian antisemitism inspired by the European antisemitic ideology (Germany, Austria, France, Russia), echoed in the middle and superior layers of the Romanian society, political, academical, economical and cultural layers but not inside the Romanian people. Jews were demonized, considered to have intellectual and commercial abilities and „poor Romanian can not compete” and these abilities were used against the Romanian people, and because of this the access of Jews was blocked to universities, to express their creativity and creation, to science and research institutions, cultural institutions especially theater, Jewish intellectuals had interdiction to do their jobs, were restricted any possibilities of economic development, and the robbery („Romanization”) was legalized, up to physical violence, terror, deportation and extermination. Considering that between 1918 – 1924 were infiltrated in Romania Jews from the former Austro – Hungarian and Russian empires, the government of Octavian Goga issued a decree for citizenship revision, and all Jews who were Romanian citizens had to prove again with documents the right for Romanian citizenship. The active antisemitism imported and promoted by the Legionnaire Movement and by the Iron Guard and the plan for ethnic cleansing under the code name „cleaning the land” during Ion Antonescu military regime, generated massacres, atrocities and robbery against Jews culminating with the Dorohoi Pogrom (July 1st, 1940), Bucharest Pogrom (January 21 – 23, 1941) or Jassy Pogrom (June 27 – 29, 1941). Even if Romania did not sent Jews to Germany for extermination because of conflicts of interest between Ion Antonescu and Adolf Hitler, according to the report of Wiesel Commission during the second world war inside the territories administrated by the Romanian State between 280.000 – 380.000 Jews lost their life as a result of actions of Romanian citizens. According to other statistics, from the 441.293 Romanian citizens with Jewish nationality, living in 1941 in the Kingdom of Romania, south of Transylvania, Bassarabia and Bukowina, survived in August 1944 around 250.000. More worse was in Transylvania occupied by Hungary where from 150.000 Jews survived less than 30.000, Nobel Prize laureate, Elie Wiesel, born in Sighetu Marmației being deported to Auschwitz with his family by the fascist government of Hungary.
At the end of the second world war, Romania had the biggest Jewish community in Europe. The communist regime, in power after the war, guaranteed in the Constitution rights for all nationalities, but even if it was not so popular because of the Soviet occupation, raised the motivation of many people to emigrate, being afraid of the radical reformation of the economy and of the antidemocratic and terror regime already known from the model used in the USSR. The antisemitism was forbidden by law, but got various new shapes even inside the leadership of the Communist Party, that was initially in the hands of some Stalinist Jewish from Russia (Ana Pauker or Iosif Chișinevski), but passed in the hands of some „leaders” more „safe” … especially since when Israel adopted a pro-western policy. In the name of the „working class”, Jews from the Communist Party were „eliminated” as „bourgeois elements, non proletarian, with non healthy origin, cosmopolitan, with relatives abroad” (the case of most Jews in Romania). Communist Jews that succeeded to remain in the Communist Party were used as instruments for intimidation and for the repression of the recalcitrant Jews. The failure of the first project of Danube – Black Sea Channel in 1952 was due to “Jewish engineers” who were accused of Zionism and executed. On January 14, 1953, Iosif Chișinevschi (communist Jew), the main accuser of Jewish population was declaring: “All the time Jewish communities were a nest for robbers, for spies … and from the exploitation and poor people robbery up to criminal spy actions, this was in their program. This is why I believe that here we have to be tough. To hell with them, but finally they will be silent, or they will do harm, not only to us, but also to the whole peace camp”. Between 1953 – 1954, many anti – Zionist processes took place inside military courts, with no defense lawyers, prosecutors refusing evidences with witnesses and the persons accused were brought in front of the judge after „special training” (tortures and hunger), and were signing “testimonials” where they were recognizing the most abominable crimes „against the Romanian people and against socialism”. Apart of tough sentences, from 6 to 25 years of prison, at Pitești, Romanian and Jewish prisoners were “benefiting” of political indoctrination using body punishments, from tow „instructors”: legionnaire Țurcanu and the Jew Fuchs, or were sent to be „reeducated” at the Danube – Black Sea Channel.
The communist regime very restrictive regarding the freedom to leave the country, (emigrants being considered „traitors”), sold between 1959 – 1989 more than 200.000 ethnic Jews, for whom the Israeli state paid important amounts of money (even 9.000 USD for important persons), or offered agriculture products and other various advantages. Those who received permission to leave had the right to take with them maximum 70 kg. of luggage just with used things, no art objects, no precious metals excepting a wedding ring, paintings and photos etc. At the end of the 20th century in Romania lived less than 7.000 Romanian citizens of Jewish nationality while in Israel the community of Jews originated from Romania or their children has more than 400.000 people who kept the language, traditions, Romanian culture, published newspapers, magazines and books in Romanian (it is even a Romanian language department of the Writers Union in Israel).

Scurtă istorie a evreilor în România


Istoria evreilor în România nu este una fericită, prezența lor aici fiind atestată arheologic în Antichitate, iar în Evul Mediu de surse literare și alte izvoare istorice. Relativ mică până la jumătatea sec. 19, comunitatea evreiască din România, predominant urbană, a devenit semnificativă numeric, economic și cultural, crescând de la 150.000 de evrei în România în perioada 1840 – 1860 când mulți plecat din Rusia Țaristă din cauza persecuțiilor căutând refugiu în Moldova și Valahia, la 756.930 de evrei la recensământul din 1930.
Primii evrei au ajuns probabil aici odată cu ocuparea de către romani din Dacia, acest lucru fiind confirmat de anumite descoperiri arheologice, în principal monede. În Evul Mediu, evreii au ajuns în Moldova, Valahia și Transilvania din Europa Centrală (evrei așkenazi) și în timpul dominației otomane din Spania (evrei sefarzi). Roman I Mușat, domnitorul Moldovei între 1391 – 1394, i-a eliberat pe evrei de serviciul militar în schimbul unui impozit. Jewish Encyclopedia descrie că la curtea lui Ștefan cel Mare era un logofăt evreu, Ițhak fiul lui Beniamin Șor, și un medic evreu. În anul 1550, în București locuia David Ibn Usa, prieten cu rabinul Salonicului, centru important al sefarzilor din Balcani, și Isac Rufus și Habib Amato, care aveau prăvălii pe Lipscani.
După pogromurile din Ucraina din sec. 16, mulți evrei așkenazi, vorbitori de idiș, ajung în Transilvania, Moldova și Valahia. În anul 1694, la București, în timpul lui Constantin Brâncoveanu, evreii au de plătit taxe ca breaslă, iar în anul 1740 erau comunități de evrei la Roman, Bacău, Galați și Iași, unde la 24 septembrie 1741, „căpitanii breslei” semnează un document. Din a doua jumătate a sec. 18 și în prima parte a sec. 19, după agravarea situației evreilor din Galiția, mulți alți evrei se refugiază în Moldova și Transilvania, unde autoritățile erau mai tolerante.
Evreii au sprijinit România la Revoluția din 1848 și grupările politice care au dus la unirea Principatelor Române, deoarece primiseră promisiuni pentru „emanciparea israeliților și drepturi egale” în Țara Românească și Moldova. Pictorul Constantin Daniel Rosenthal a plătit cu viața participarea la revoluția pașoptistă, fiind prins de austro – ungari, dus la Budapesta și torturat până la moarte. Alexandru Ioan Cuza a făcut primele reforme fiind cooptați evrei în posturi publice iar Codul Civil (art. 7) din 1864 a dispus „naturalizarea evreilor după zece ani de rezidență în țară”. După înlocuirea lui Cuza, pașoptiștii liberali (Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica) au modificat Codul Civil (art. 7) astfel că “cetățenia va fi acordată numai locuitorilor creștini”, și folosind campania pericolului demografic au inițiat acțiuni anti – evreiești (interdicția de a locui în mediul rural, expulzări, restricții de ordin economic etc.) agravate de abuzurile administrației locale care aplicau directivele. La Congresul de Pace de la Berlin din 1878, după Războiul de Independență (1877 – 1878), Marile Puteri au recunoscut României noile granițe și independența cu condiția corectării art. 7 din Constituție, pentru asigurarea de drepturi civile tuturor locuitorilor țării, independent de apartenența etnică sau religioasă, și acordarea individuală a cetățeniei evreilor cu reședință de minimum zece ani în România (cu excepția încetățenirii în bloc a 883 de participanți la Războiul de Independență). Între 30 – 31 decembrie 1881 are loc la Focșani primul congres sionist al asociațiilor „Iubitorilor Sionului” (Hibat Țion sau Hovevei Țion) din România, pentru recolonizarea Țării Israel (Palestina sau Țara Sfântă) cu evrei, aflată sub ocupație otomană, fiind intonat prima oară „Hatikva”, imnul Israelului, inspirat de o melodie populară românească. La recensământul din 1899 evreii constituiau 19% din populația urbană a României și 38% din populația urbană a Moldovei.
Între 1903 – 1905 a avut loc un alt val al imigrației evreiești după pogromul de la Chișinău din aprilie 1903, când Basarabia se afla sub ocupația Imperiului Rus. Numărul și influența comunității evreiești din România a crescut din ce în ce mai mult. Considerându-se parte integrantă a poporului Regatului României și solidari cu locuitorii țării, evreii au participat masiv, în cadrul armatei române, la Primul Război Mondial. Soldații și ofițerii evrei au luptat cu eroism, au murit, au fost răniți, au fost decorați, au fost citați în ordine de zi etc. După încheierea războiului, Constituția din 29 martie 1923 oferea cetățenia română, cu drepturi depline, pentru toți locuitorii foști cetățeni ai Imperiului Austro – Ungar sau Rus care aveau domiciliu administrativ în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș la 1 decembrie 1918, în Bucovina la 28 noiembrie 1918 și în Basarabia la 9 aprilie 1918. În anul 1930 evreii din București ajunseseră la 70.000 de locuitori reprezentând peste 10% din populația capitalei României.
Anii care au urmat până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, și în special în timpul războiului, au fost foarte duri pentru evrei, nu doar în România ci în toată Europa. De-a lungul timpului, poporul român și Biserica Ortodoxă Română au avut față de evrei o toleranță ostilă, dar actele pogromiste nu au fost inițiate sau sprijinite de popor sau de biserică. Antisemitismul românesc inspirat de ideologia antisemită europeană (Germania, Austria, Franța, Rusia), a avut ecou în straturile sociale medii și superioare, politice, academice, economice și culturale ale României dar nu și în cadrul poporului. Evreii au fost demonizați, considerați a avea capacități intelectuale și comerciale cu care „bietul român nu s-ar fi putut măsura” și care erau îndreptate împotriva poporului, ceea ce a generat blocarea accesului evreilor la studiu, creare și exprimare, instituții de știință și cercetare, cultură în special teatre, intelectualii evrei au avut interdicție pentru a-și exercita profesia, au fost îngrădite orice posibilități de dezvoltare economică, jaful („românizarea”) a fost legalizat, mergând până la violență fizică, teroare, deportare și exterminare. Considerând că între anii 1918 – 1924 s-au infiltrat în România evrei din fostele imperii austro – ungar și rus, guvernul lui Octavian Goga a emis un decret de revizuire a cetățeniei, prin care toți evreii cetățeni români trebuiau să-și redovedească cu acte dreptul la cetățenie. Antisemitismul activ importat și promovat de Mișcarea Legionară și Garda de Fier și planul de purificare etnică sub numele de cod „curățarea terenului” din timpul regimului militar al lui Ion Antonescu, au generat masacre, atrocități și jafuri față de evrei culminând cu Pogromul de la Dorohoi (1 iulie 1940), Pogromul de la București (21 – 23 ianuarie 1941) sau Pogromul de la Iași (27 – 29 iunie 1941). Chiar dacă România nu a predat evrei Germaniei pentru exterminare din cauza divergențelor de interese dintre Ion Antonescu și Adolf Hitler, conform raportului Comisiei Wiesel în timpul celui de-al doilea război mondial în teritoriile administrate de statul român și-au piredut viața între 280.000 – 380.000 de evrei fiind rezultatul acțiunilor unor cetățeni români. Potrivit altor statistici, din cei 441.293 de cetățeni români de naționalitate iudaică, locuitori în anul 1941 din Regat, sudul Transilvaniei, Basarabia și Bucovina, au rămas în viață în august 1944 aproximativ 250.000. O situație mult mai gravă a fost în Transilvania ocupată de Ungaria unde din 150.000 de evrei au supraviețuit mai puțin de 30.000, laureatul premiului Nobel, Elie Wiesel născut la Sighetu Marmației fiind deportat la Auschwitz cu familia sa de către guvernul fascist al Ungariei.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, România era țara cu cel mai mare număr de evrei din Europa. Regimul comunist, instaurat după război, a garantat prin Constituție drepturi tuturor etniilor, dar fiind nepopular datorită ocupației sovietice, a crescut motivația multor cetățeni de a emigra, de teama reformelor radicale ale economiei și a regimului antidemocratic și de teroare cunoscute deja din modelul aplicat în URSS. Antisemitismul fusese interzis prin lege, dar a îmbrăcat forme noi chiar în conducerea Partidului Comunist, care fusese inițial în mâinile unor staliniști de origine evreiască (Ana Pauker sau Iosif Chișinevski), dar a trecut în mâinile unor „fruntași” mai „siguri”… mai ales de când Israelul a adoptat o politică pro-occidentală. În numele „clasei muncitoare”, evreii din Partid au fost „epurați” ca „elemente burgheze, neproletare, cu origine nesănătoasă, cosmopolite, cu rude în străinătate” (majoritătea evreilor din România). Evreii comuniști care reușiseră să se mențină în Partid erau folosiți ca instrumente de intimidare și de oprimare a evreilor recalcitranți. Eșecul primului proiect al Canalului Dunăre – Marea Neagră din anul 1952 a fost datorat “inginerilor evrei” care au fost acuzați de sionism și executați. La 14 ianuarie 1953, Iosif Chișinevschi, acuzatorul principal al populației evreiești declara: “Comunitățile evreiești în tot timpul au fost un cuib de jefuitori, de spioni … și de la exploatarea și jefuirea oamenilor săraci și până la acte criminale de spionaj, acestea au fost în programul lor. De aceea cred că aici trebuie să mergem ferm. Să-i ia dracu, dar până la urmă vor amuți, altfel ne vor dăuna, nu numai nouă, dar și întregului lagăr al păcii”. Între anii 1953 – 1954, numeroase procese anti – sioniste au avut loc în tribunale militare, fără avocați, procurorii refuzau probele cu martori iar inculpații aduși în fața instanței după „pregătiri speciale” (torturi și înfometare), semnau “mărturii” în care recunoșteau cele mai abominabile crime „împotriva poporului român și a socialismului”. Pe lângă sentințele dure, de la 6 până la 25 ani de închisoare, la Pitești, deținuții români sau evrei “beneficiau” de îndoctrinare politică prin pedepse corporale, din partea a doi „instructori”: legionarul Țurcanu și evreul Fuchs, sau erau trimiși la „reeducare” la Canalul Dunăre – Marea Neagră.
Regimul comunist foarte restrictiv cu privire la libertatea de ieși din țară, (emigranții fiind considerați „trădători”), a vândut în perioada 1959 – 1989 aproape 200.000 de etnici evrei, pentru care statul Israel a plătit sume importante în valută (chiar și 9.000 USD pentru persoane importante), sau a oferit produse agricole și alte diverse avantaje. Cei care primeau permisiunea de plecare aveau dreptul sa ia cu ei maxim 70 kg. de bagaje doar cu lucruri folosite, fără obiecte de artă, metale prețioase cu excepția unei verighete, tablouri și fotografii etc. La sfârșitul sec. 20 în România mai trăiau aproximativ 7.000 de cetățeni români de naționalitate evreiască în timp ce în Israel comunitatea evreilor originari din România sau urmașii acestora numără peste 400.000 de persoane care au păstrat limba, obiceiurile, cultura românească, au publicat ziare, reviste și cărți în limba română (există chiar și o secție de limba română a Uniunii Scriitorilor din Israel).