Gherla: Atracții Turistice (Tourist Attractions)

 

  • Muzeul de Istorie – str. Mihai Viteazu, nr. 6. Telefon: 0264 241 947. Muzeul a fost înființat în anul 1986 și își desfășoară activitatea în celebra casă Karacsony, construită între anii 1721 – 1725 și expune Colecția ASTRA – 1881, cea a Muzeului Armenesc – 1904, Colecția Liceului “Petru Maior”, Colecția etnografică din comuna Sic și cea a Muzeului Eparhial de Istorie și Artă Bisericească “Dr. Iuliu Hossu”.

  • Castrul Roman – a fost construit între anii 109 – 110 pentru a adăposti o unitate de cavalerie, fiind parte a sistemului nordic roman de apărare. Este amplasat la aproximativ 1 km. sud vest de oraș. Diplomele romane descoperite aici, aparținând soldaților Sepenestus Coron, fiul lui Rivus și Glavus, fiul lui Navatus, precum și alte bogate materiale arheologice, sunt păstrate în muzeele din Gherla și Cluj Napoca.

  • Cetatea Martinuzzi – construită pe ruinele unei foste cetăți la începutul sec. 16, și a jucat un important rol strategic, militar, politic dar și represiv. În anul 1785 devine Carcer Magni Principatul Transilvanae, în anul 1910 devine Institut Preventiv pentru Minori, iar în anii ’50 ai comunismului devine un simbol temut al gulagului românesc. În prezent clădirea este folosită ca penitenciar de maximă siguranță.

  • Primăria – vechea primărie a fost construită în sec. 18, avea subsol și etaj și se afla în mijlocul pieței centrale. Vechea primărie a fost demolată în anul 1893 iar noua primărie a fost construită în stil eclectic, și se află pe str. Bobâlna la nr. 2.

  • Parcul Orașului – în anul 1846, în partea centrală a orașului, pe insula dintre Canalul Morii și Someșul Mic, a fost amenajat un parc de odihnă și distracție denumit și “Micul Schonbrun”, unde se află diverse specii valoroase de arbori printre care și un exemplar de Tisa și două exemplare de Ginkgo Biloba.

  • Catedrala Ortodoxă “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” – a fost construită în anul 1905 cu o subvenție pentru credincioșii români de la Împăratul Franz Josef I, fiind Catedrala Greco – Catolică a Episcopiei de Gherla.

  • Biserica Ortodoxă “Sfântul Nicolae” – a fost construită prin eforturile preotului Gavril Zob, în anul 1987, iar lucrările au fost finalizate de preoții Aurel Mureșan și Vasile Săsărman în anul 1996, și a fost sfințită de Î.P.S. Bartolomeu Anania.

  • Catedrala Armeano – Catolică “Sfânta Treime” – este cea mai impozantă construcție din centrul orașului, și a fost construită în stil baroc cu elemente clasiciste, între anii 1748 – 1798. Catedrala este o adevărată bijuterie artistică iar în interiorul ei se află pictura “Coborârea de pe Cruce” atribuită lui Rubens.

  • Biserica Șimaian – prima biserică armeano – catolică din Gherla, ctitorită de frații Șimaian.

  • Mănăstirea Franciscană și Biserica Mănăstirii Catolice “Sfântul Petru de Alcantara” – a fost construită între anii 1742 – 1758, iar cele două turnuri ale bisericii au fost construite în anul 1878. Biserica este închinată Maicii Domnului și este un foarte vechi și important punct de oprire în cadrul pelerinajului către Șumuleu Ciuc, pelerinaj care trece prin Gherla.

  • Biserica Reformată de rit calvin – filială a bisericii reformate de rit calvin din Mintiu Gherlii, din sec. 13, a fost construită de Ordinul Benedictinilor între anii 1862 – 1867.

  • Biserica Greco – Catolică “Sfântul Iosif” – amplasată lângă gară, a fost începută în anul 1993 de preotul protopop greco – catolic Gavril Pop.

  • Mănăstirea “Sfântul Anton de Padova” – mănăstirea cu biserica de lemn realizată în stil maramureșean, a fost finalizată în anul 1999 de preotul protopop greco – catolic Gavril Pop, pe dealul estic al orașului.

  • Biserica Ortodoxă “Sfânta Treime” – a fost construită din donații de către preotul Ioan Morar în anul 1993, în stil neo bizantin și modern și are la subsol o bibliotecă și spații pentru activități culturale ale copiilor.

  • Biserica “Sfânta Parascheva, Sfântul Mina și Toți Sfinții Români” – a fost construită prin osteneala familiei preotului Băgăcian Petru și a soției sale Maria în stil brâncovenesc. Mobilierul și iconostasul au fost sculptate în Moldova și pictate la Mănăstirea Bistrița, cu binecuvântarea Î.P.S. Bartolomeu Anania, între anii 2003 – 2008. Clopotele grecești reproduc 42 de melodii iar de la data de 1 septembrie 2011, aici este cea mai nouă parohie din Gherla.

  • Monumentul Martirilor Anticomuniști – a fost construit în anul 1993 de A.F.D.P.R. (Asociația Foștilor Deținuți Politici din România și Victime ale Dictaturii), filialele Gherla și Cluj Napoca, în memoria victimelor comunismului de la închisoarea Gherla.

  • Cimitirul Martirilor Anticomuniști – amplasat pe Dealul Cărămidăriei, cuprinde 147 de morminte identificate.

  • Monumentul din lemn “Mama și Copilul” – este un monument unic și inedit dedicat mamelor care s-au jertfit pentru viața copiilor, a familiei creștine, pentru sfințenia familiei creștine dar și pentru copiii nenăscuți, nebotezați, neauziți și nedoriți (Fundația Sfântul Nicolae din Gherla).

  • Mănăstirea “Nicula” – amplasată la 6 kilometri de Gherla, pe un deal din satul Nicula, comuna Fizeșu Gherlii, este un important loc de pelerinaj pentru creștinii ortodocși. Începuturile vieții monahale la Nicula este legat de pustnicul Nicolae (1326), care a dat numele mănăstirii și satului în care se află. Prima atestare a mănăstirii se referă la o biserică din lemn datată 1552, cu hramul „Sfânta Treime”, renovată între anii 1712 – 1714, dar din păcate distrusă ulterior de un incendiu și reconstruită sub forma unei bisericuțe de lemn. În bisericuța din lemn și ulterior în biserica din piatră a mănăstirii Nicula, s-a aflat de-a lungul timpului o icoană pictată în anul 1681 de meșterul Luca din Iclod și dăruită sătenilor de la Nicula de către nobilul român Ioan Cupșa. Conform unui proces – verbal al ofițerilor austrieci, această icoană ar fi lăcrimat continuu între 15 februarie și 12 martie 1699. Biserica actuală de piatră a fost construită între anii 1875 – 1879 lângă vechea bisericuță de lemn.

  • Monumentul Eroilor Neamului – a fost construit între anii 2004 – 2005 și aici se oficiază ceremoniile festive și religioase urmate de depuneri de coroane, ceremonii dedicate eroilor români.
     
    1 unități de cazare Gherla (1 Gherla accommodation units):
     
    Pensiune / Pension:
     

  • Ioana – 3*, str. Clujului, nr. 4, Gherla, județul Cluj. Telefon: 0264 243 173, 0264 243 451, 0722 605 186, 0721 185 876, email: office@pensiuneaioana.ro. Facilități: 15 camere (40 locuri) cu baie proprie, restaurant, bar, sală de conferințe, foișor, loc de joacă pentru copii, echitație.