Fortificațiile Brașovului Medieval sunt construcții militare cu caracter defensiv, construite între sec. 13 – 19, destinate protejării locuitorilor orașului împotriva invadatorilor. Invaziile turco – tătare tot mai dese din sec. 13 – 15 au făcut ca majoritatea populației care nu era legată de pământul fertil din zona Bartolomeu să se strămute în zona dintre Tâmpa, Șchei și dealul Warthe, unde exista o pădure deasă, prin mijlocul căreia trecea un pârâiaș dinspre Pietrele lui Solomon. Acolo unde acesta se despărțea în două, un braț luând-o spre Blumăna iar celălalt spre Brașovechi, exista un turn de observație în jurul căruia, începând cu 1420, s-a construit clădirea Casei Sfatului. Locul nu era pustiu deoarece călugării și călugărițele venite o dată cu teutonii construiseră două mănăstiri: cea a Sf. Laurențiu și cea a Sf. Caterina, care au fost distruse de tătari în 1241.
 
După 1383, noua așezare a fost fortificată cu șanțuri, valuri de pământ și palisade. La sfârșitul sec. 14 incinta se reface în piatră și începe construcția zidurilor și bastioanelor, care au dus faima Brașovului până departe ca fiind „cetatea celor șapte bastioane”. În total, zidurile aveau 3000 m lungime, fiind de 12 m înălțime și groase de 1,70 până la 2,20 m. Pe lângă bastioanele dispuse la fiecare 110 m, acestea mai erau apărate și de 28 de turnuri de pulbere, de formă pătrată. Astăzi se mai păstrează doar 6, 2 pe latura nord-vestică și 4 pe latura de sud a cetății. Zidurile erau duble și, uneori, – pe latura nord-estică mai ales – triple, între ele existând șanțuri și valuri de pământ. Între ziduri se aflau așa numitele „țarcuri” stăpânite fiecare de câte o breaslă.
 
Bastioanele Cetății Brașovului
 
Au fost ridicate începând cu sec. 15 de către diferite bresle, care le foloseau pe timp de pace pentru depozitarea mărfurilor, iar în vreme de asediu sau atac deveneau fortărețe. Din cele 8 bastioane inițiale, se mai păstrează integral doar trei:
 
• Bastionul Țesătorilor
• Bastionul Fierarilor
• Bastionul Graft
 
Bastioane recent renovate:
 
• Bastionul Funarilor
• Bastionul Postăvarilor
• Bastionul Cojocarilor
 
Bastioane desființate total:
 
• Bastionul Aurarilor (în 1886)
• Bastionul Curelarilor (în 1887)
 
Bastionul Țesătorilor
 
Atestat documentar in 1522, Bastionul Țesătorilor este situat în colțul de sud-vest al cetății și ocupă o suprafață de 1.616 mp. Zidurile sale au o grosime cuprinsă între 4 m la bază și 1 m la cel de-al patrulea nivel al construcției.
 

 

Construit pe patru nivele de breasla țesătorilor, cu goluri de tragere simple sau în formă de lăcaș de cheie inversat, guri de păcură și cu două turnuri de strajă, bastionul are o arhitectură unică în sud-estul Europei, și se păstrează în forma sa originală deoarece nu a fost atins de marele incendiu din 1689. Primele lucrări de construcție au loc între 1421 și 1436, fiind ridicate primele două nivele. Între 1570 și 1573 a fost ridicat al treilea etaj, iar între 1750 și 1910 au fost executate importante lucrări de restaurare, după ce bastionul se prăbușise parțial în 1701.
 

 

În 1908, după ce a slujit mult timp numai ca depozit, bastionul a căpătat clădirea adiacentă (sediul breslei), și, din ce în ce mai mult, este folosit pentru petreceri și mai ales concerte de operă, datorită extraordinarelor calități acustice de care dă dovadă. În 1950, în interiorul bastionului s-a amenajat Muzeul Fortificațiilor Țării Bârsei, în care este expusă macheta vechii cetăți a Brașovului și a Șcheiului așa cum arăta la sfârșitul sec. 17, precum și arme și produse ale breslei țesătorilor.
 
Bastionul Fierarilor
 
Atestat documentar în 1529, Bastionul Fierarilor, aflat în colțul de nord-vest al cetății, are o formă pentagonală, fiind construit pe trei nivele, cu guri pentru păcură și goluri de tragere în care se puteau instala și tunuri de calibru mic (bombarde). La început, pe locul Bastionului Fierarilor se afla un turn, menționat în 1521, distrus de inundația din 1526, apoi refăcut în 1527, când sunt amintite pentru prima oară ruinele turnului fierarilor. Bastionul va fi extins în două rânduri, în 1526 și în 1668. Un „turn al fierarilor” este menționat în lista armamentului din anul 1562, ca aflându-se în cartierul „Catherina”, între turnurile olarilor și franzelarilor, neidentificate astăzi.
 

 

La 30 iulie 1667 o altă inundație, cauzată de o ploaie torențială, a distrus fortificațiile din acest loc, iar în 1668 Bastionul Fierarilor a primit forma sa finală. Marele incendiu din 21 aprilie 1689 a transformat și această fortificație într-o ruină, fiind refăcut de abia în 1709, când i s-au adăugat arcade de cărămidă. În interior, bastionul avea galerii din lemn sprijinite pe console. După 1734, va fi folosit doar în scopuri non militare, precum depozit de grâne și locuință. În 1820, în locul turnului fierarilor, s-a ridicat o poartă mai mică, finisată de meșterul constructor Joseph Jani – având stema Brașovului pe frontispiciu. Îngreunând mult circulația, această poartă a fost demolată în 1874. În 1923 în bastion au fost aduse Arhivele Brașovului aflate în Casa Sfatului, și rămân aici definitiv. În 1938 clădirea a fost renovată, ajungând la forma pe care o cunoaștem azi.
 
Bastionul Graft – Aleea după Ziduri, program de vizitare – Marți – Duminică: 09.00 – 17.00
 
Bastionul Graft sau Bastionul Poartă cum s-a mai numit din pricina formei sale, a fost construit între anii 1515 – 1521, apărat și întreținut pe costurile breslei șelarilor, fiind menit să facă legătura între oștenii din cetate și Turnul Alb. Poziția sa, aflată aproape la mijlocul laturii de nord-vest a cetății, a făcut ca bastionul să sporească posibilitățile de apărare a acelei zone. În sec. 16 zidul de nord-vest al cetății este dublat de încă un zid exterior. Tot atunci au fost captate apele care veneau din Șchei într-un canal (în germană Graft), care curgea la poalele zidului nou construit. Bastionul Graft a fost proiectat așadar ca o punte peste canal. El avea la bază o grosime de circa 4 metri și era structurat pe două etaje și un pod, dotate cu goluri de tragere și guri de păcură păstrate până astăzi. Accesul spre Turnul Alb era asigurat printr-un pod care urca panta pana in dreptul intrării în Turnul Alb de unde apărătorii coborau o scara pentru a permite intrarea în turn.
 

 

Din cauza unei inundații mari, în urma unei ploi torențiale la 24 august 1809, zidul exterior de incintă a fost mult slăbit prin spălarea fundațiilor (datorită zidurilor orașului, toată cantitatea de precipitații din Șchei trebuia să se scurgă de-a lungul canalului Graft). De aceea, arhitecții orașului au găsit o soluție prin construirea a trei arcade de sprijin, peste pârâu, în 1822. În sec. 20, când zidul a fost străpuns pentru a asigura a doua ieșire a cinematografului Corso (astăzi Royal) și cu ocazia construcției, în anul 1902, unei case de locuit pentru fabricantul Friederich Czell, două dintre arcade au dispărut, o dată cu porțiunea de zid care le sprijinea. Inscripția de pe peretele nordic al Bastionului Graft, inițial în opt rânduri și – astăzi – în mare parte ilizibilă, nu a mai putut fi restaurată, deoarece nu s-a identificat nici o copie a ei. Renovat în 2004 – 2005, înăuntrul bastionului s-a amenajat o secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov cu tematica „Meșteșugarii din Brașov – apărători ai cetății”. Expoziția, aflată la etajul al doilea al bastionului, cuprinde arme, armuri și muniții utilizate la apărarea cetății, panouri informative cu facsimile din documente și fotografii / litografii ale fortificațiilor medievale ale Brașovului. De asemenea, a fost refăcut și traseul către Turnul Alb, printr-o serie de trepte ce urcă pieptiș panta dealului Warthe.
 
Bastionul Funarilor
 
Bastionul Funarilor (sau Frânghierilor) din Brașov este primul bastion menționat în documente, în 1416. De formă hexagonală, bastionul avea inițial 10-12 m înălțime și era dotat cu guri de tragere pentru piese mobile. Arcurile plate din cărămidă, ale căror urme se mai văd și astăzi, au fost construite ceva mai târziu.
 

 

Bastionul a avut de suferit din pricina incendiilor de la 1461 și 1689, cel din urmă provocând grave distrugeri asupra arhitecturii inițiale. Refăcut, bastionul Funarilor a slujit drept depozit pentru materiale. Casa, care se vede și astăzi, a fost construită în 1794, de către breasla ce avea în stăpânire fortificația. În 1894, bastionul a fost vândut cu 2.000 de fiorini, sumă importantă la acea vreme. A fost renovat în 2006.
 
Bastionul Postăvarilor
 
Bastionul Postăvarilor, situat în colțul de nord-est al cetății, a fost construit și apărat de breasla aurarilor, între 1450 și 1455. Aceștia l-au înzestrat cu bombarde de la Praga, cu trei tunuri mici și cu 16 archebuze. În 1521 și 1522 sunt realizate lucrări la bastion. În 1640, punctul de apărare a fost preluat de către postăvari.
 

 

Construit pe patru niveluri de galerii de lemn, de formă eliptică cu diametrul de 16 m, bastionul măsura 20 m în înălțime. Zidurile sale aveau la bază 2 m grosime și prezentau la primul nivel găuri pentru instalarea tunurilor de calibru mic. Bastionul Postăvarilor s-a păstrat relativ bine până astăzi, fiind consolidat în anii 1961 – 1962 și renovat în 2005.
 
Bastionul Cojocarilor
 
Menționat mai târziu decât restul fortificațiilor din cetatea Brașov, Bastionul Cojocarilor sau Tăbăcarilor cum i se mai spune, a fost construit în jurul anului 1452 și încredințat spre apărare breslei „tăbăcarilor roșii”. Avea formă de turn semicircular, cu o parte deschisă înspre Bastionul Postăvarilor.
 

 

La început a avut doar goluri de tragere și guri pentru smoală topită. Arcurile de cărămidă ce se mai văd și astăzi au fost făcute însă mai târziu. Fortificația comunica cu Bastionul Postăvarilor printr-o galerie de-a lungul zidului exterior. A fost renovat în 2005.
 
Bastionul Aurarilor
 
În 1612, judele orașului, Michael Weiss, a hotărât ridicarea a încă unui zid exterior al orașului. Planul a rămas nerealizat datorită morții judelui în bătălia de la Feldioara (16 octombrie 1612) împotriva principelui tiran Gabriel Bathory. În 1632, câțiva meșteri aurari au reluat ideea lui Michael Weiss de a construi un bastion nou, pe locul dintre Poarta Vămii și Poarta Principală. Breasla Aurarilor a avut spre apărare Bastionul Postăvarilor de astăzi, dar, în 1639, ei au preluat alt punct al zidurilor și l-au fortificat. Construit în doi ani, Bastionul Aurarilor s-a aflat aproximativ la mijlocul laturii de nord și nord-est a cetății. Locuitorii din „Cetate” și din cartierele Șchei și Blumăna au lucrat cu mâinile lor, la ridicarea zidului și a bastionului.
 

 

La 20 octombrie 1646, sfatul orașului Brașov a predat noul bastion, precum și spațiul de apărare învecinat, „pentru întretinere și apărare pe veci” breslei aurarilor. În formă de hexagon, ca și Bastionul Funarilor, Bastionul Aurarilor măsura 22 m în înălțime. Avea guri de tragere pentru tunuri de calibru mic și, prin poziția sa, vedere bună până departe înspre Blumăna și Brasovechi. Era, se pare, singurul bastion cu stema Brașovului pe frontispiciu, sub care era indicată perioada de construcție:1639 – 1641 și numele juzilor primari Christian Hirscher și Michael Goldschmidt. În 1728, un incendiu izbucnit la Poarta Principală s-a extins până la bastion, pe care l-a afectat. În 1871, breasla aurarilor, împuținată foarte mult, a vândut orașului bastionul și spațiul de apărare anexat. Bastionul a fost demolat în 1886, pentru a face loc altor constructii ale orasului.
 
Bastionul Curelarilor
 
Aflat în nord-vestul cetății, Bastionul Curelarilor avea o formă de potcoavă, de peste 40 m lungime și 14 până la 17 m lățime. Perimetrul exterior măsura 102 m, iar înălțimea zidurilor era de 15 m. Zidurile măsurau la bază peste 4 m în grosime, care se reducea apoi până la doi metri. Potrivit inventarului armamentului orășenesc din anul 1562, în Bastionul Curelarilor existau la acea dată 31 de puști grele (bombarde), 5 puști de mână, un tun mic și 1½ chintale praf de pușcă.
 

 

Prima mențiune documentară a fortificației datează din 1525. Ca și Bastionul Țesătorilor și cel al Fierarilor, Bastionul Curelarilor avea trei nivele și un turn de observație. Incendiul din 1689 a lăsat neatinsă fortificația. Ruinat în mare parte, a fost demolat în 1887, pe locul lui construindu-se o casă.
 
Porțile Cetății Brașovului
 
Cetatea Brașovului a avut patru porți:
 
• Poarta Ecaterinei înspre Șchei
• Poarta Vămii (a Mănăstirii)
• Poarta Principală (a Căldărarilor)
• Poarta Străzii Negre
 
În sec. 19 au fost construite trei noi porți:
 
• Poarta Șchei, între Poarta Ecaterinei și Bastionul Țesătorilor
• Poarta Târgul Cailor, între Poarta Ecaterinei și Bastionul Fierarilor
• Poarta Vămii cea nouă, pe același amplasament al Porții Mănăstirii.
 
Ultimele două au fost demolate la sfârșitul aceluiași secol, datorită dezvoltării orașului. Deși se știa de existența unei ieșiri înspre Tâmpa, pentru vitele care mergeau la păscut la poalele muntelui în vreme de asediu, se presupunea că aceasta se afla la Bastionul Funarilor. În urma săpăturilor pricinuite de renovarea zidului de sud, poarta a fost găsită sub unul dintre turnurile de pulbere aflat între Bastionul Funarilor și Bastionul Țesătorilor:
 
• Poarta dinspre Tâmpa
 
Poarta Ecaterinei
 
Poarta Ecaterinei (în germană Katharinentor) a fost construită la mijlocul laturii dintre Bastionul Țesătorilor și cel al Fierarilor, pe locul unei vechi porți din sec. 14 distrusă de inundația din 24 august 1526, cât și în urma năvălirilor turcești. Fiind situată la capătul străzii Caterinei – care la rândul ei a preluat numele de la mănăstirea de călugărițe ce fusese acolo – poarta a primit denumirea de Ecaterina. Pe fațada principală a turnului porții Ecaterinei se vede și astăzi stema Brașovului sculptată în piatră, numele judelui Johannes Benkner și anul construcției – 1559. De formă pătrată, pe trei nivele, construcția are în partea superioară patru turnulețe ce simbolizau „Jus Gladii”, un privilegiu medieval care dădea conducătorilor brașoveni dreptul de a aplica pedeapsa supremă.
 

 

Bolta turnului e pictată în stilul Renașterii, iar arhitectura acestuia este unică în lume, făcând din el o prețioasă bijuterie artistică. Documentele menționează că pentru fiecare din cele opt guri de tragere ale turnului fuseseră aduse bombarde de la Praga. Turnul Porții – astăzi mare parte în pământ – a suferit deteriorări importante din cauza cutremurelor și incendiilor din 1689 și 1738. Deoarece nu a mai răspuns cerințelor negustorimii române din Șchei, poarta (cu excepția turnului) a fost dărâmată în 1827, un an mai târziu construindu-se actuala Poartă Șchei.
 
Poarta Vămii
 
Poarta Vămii sau a Mănăstirii, prima poarta de acces din cele trei porți ale cetății, situată la capătul străzii Mureșenilor de astăzi (pe atunci strada Vămii), era compusă dintr-un un veritabil bastion de formă circulară și un turn, fiind realizat un complex lung de aproape 100 m. Construită în sec. 16, poarta era întărită cu stâlpi grei de stejar, ce se băgau cu capetele lor în două găuri făcute în zid. Turnul porții – cea mai veche parte a fortificației, datând din sec. 14 – era crenelat, pe partea dinspre oraș având un cadran solar. Pe frontispiciu, Poarta Vămii prezenta un tablou mare în culori – imaginea împăratului Sigismund, cel care la 10 martie 1395 a dat poruncă pentru fortificarea orașului.
 

 

Sistemul defensiv era reprezentat de ciocuri și guri pentru păcură și de un pod mobil cu lanțuri, care se trăgea noaptea. În zidul bastionului în formă de potcoavă, lângă turn, se afla o portiță pentru pietoni. Spre interiorul orașului se întindea un coridor boltit, lung de 30 de m. Șanțul cu apă din fața bastionului era trecut pe un pod mobil de lemn. Pe parcursul coridorului interior, drumul putea fi blocat prin mai multe porți și gratii, ceea ce făcea ca bastionul sa fie inexpugnabil. Pe parcursul de la poarta exterioară până în oraș, drumul putea fi blocat prin mai multe porți și gratii, complexul fiind practic de necucerit.
 

 

În 1562 avea 33 de puști, 10 puști pragheze și 7 tunuri mici. În timp de pace, paza era asigurată de un „căpitan de poartă”, cu opt slujitori înarmați. Pe aceasta poartă a intrat în oraș, la 1 martie 1600, Mihai Viteazul. Tot pe aceasta poartă domnitorul a părăsit orașul la 1 iulie 1600, după încheierea victorioasă a campaniei din Moldova. Frumusețea porții a fost puternic afectată de cutremurul din 1738, ea practic prăbușindu-se. A fost dărâmată definitiv abia în 1836.
 
Poarta Principală
 
Principala poartă a cetății se afla la capătul Uliței Căldărarilor, mai târziu a Porții, iar astăzi strada Republicii. Incendiul din 1519 distruge o parte a clădirii, reconstruită între 1522 și 1524 sub formă de bastion semicircular, de 100 m lungime, având găuri de tragere și guri pentru smoală topită. În 1537, porții i se adaugă un turn, înlocuit în 1650 – 1651. Acesta din urmă avea un ceas mare și era împodobit cu fresce frumoase. Pe sub turn treceau care și pietoni cotind în unghi drept printr-un gang întunecos. Urma un coridor lung de 100 m care putea fi baricadat în mai multe locuri. Seara, de ambele părți ale turnului se închideau porți grele de stejar, mișcate pe șine de fier. Ca și Poarta Vămii, cea a Uliței Căldărarilor avea un pod mobil peste apă.
 

 

În lunile mai-august 1613, poarta a fost întărită în vederea suportării unui asediu din partea trupelor lui Gabriel Bathory. A fost grav afectată de incendiile și cutremurele din 1650 – 1651, 1689 și 1718 (fiind refăcută între 1724-1725), dar cutremurul din 1802 a fost decisiv pentru soarta sa. Fiind în pericol să se prăbușească, poarta a fost dărâmată în 1857.
 
Poarta Străzii Negre
 
O cale de acces mai puțin cunoscută și utilizată în cetate a fost Poarta Străzii Negre, astăzi Nicolae Bălcescu. Menționată la 1464, sub denumirea de „Swarczgas”, apoi la 1578, poarta a fost ulterior zidită. Redată în folosință după mai multe decenii, în 1785, aceasta a fost rezidită între 1788-1789. În 1873, atât turnul cât și bastionul exterior al porții au fost demolate pentru a permite un acces mai facil în cazarma „Neagră”, construită pe această stradă.
 

 

Poarta Șchei
 
Poarta Șchei a fost construită în anii 1827 – 1828 pentru fluidizarea circulației între Cetatea Brașovului și Suburbia de Sus, cu contribuția financiară a negustorilor români, pentru a corespunde nevoilor locuitorilor din Șchei. Construită în stil neoclasic de meșterul zidar Joseph Jani, poarta Șchei are trei arcuri: două mici, pentru pietoni, și unul mare, central, pentru vehicule, și a fost restaurată după cutremurul din 4 martie 1977 și reparată de mai multe ori, ultima dată în anul 2004.
 

 

Poarta Târgul Cailor
 
În 1803 locuitorii din Șchei au pus în atenția autorităților din cetate problema construirii unei noi porți deoarece vechea poartă a Ecaterinei nu mai făcea față necesităților, si au cerut magistratului orașului deschiderea unei porți noi. Cererea a fost respinsă în mai multe rânduri „din lipsă de fonduri”. Negustorii români din Șchei au propus atunci înființarea unei porți cu fondurile lor.
 

 

Cu toate acestea, rezolvarea problemei a fost tergiversată până în 1817, la sosirea împăratului Francisc I al Austriei. Locuitorii din Șchei s-au adresat personal împăratului, solicitând din nou permisiunea de a se deschide o poartă mai încăpătoare. Acțiunea dă rezultate, astfel că în 1820, în locul turnului fierarilor, dinspre Târgul Cailor, se ridică o poartă mai mică – finisată de către meșterul constructor Joseph Jani – având stema Brașovului pe frontispiciu. Datorită dimensiunilor sale, poarta s-a dovedit curând neîncăpătoare, fiind necesară construirea Porții Șchei, șapte ani mai târziu. În final, îngreunând foarte mult circulația, Poarta Târgul Cailor a fost demolată în 1874.
 
Poarta dinspre Tâmpa
 
Săpăturile efectuate în 2005 – 2006 pentru renovarea porțiunii de zid de sub Tâmpa au scos la iveală, la baza unui turn de pulbere dărâmat, o mare poartă zidită. Aceasta este boltită și suficient de largă (2 metri lățime și 3 înălțime) pentru a permite trecerea căruțelor pe sub ea. Primele estimări plasează construcția turnului – poartă în sec. 14 – 15 și se consideră că în jurul anului 1735 poarta era deja zidită. Probabil pe aici erau scoase vitele la pășunat, în vreme de asediu, pe tăpșanul dintre zid și munte (se știe acest fapt, ceea ce nu se știa, sau se presupunea doar, era pe unde se scoteau).
 
Turnurile externe ale Cetății Brașovului
 
Cetatea Brașovului a avut patru turnuri exterioare:
 
• Turnul Negru
• Turnul Alb
• Turnul Cizmarilor
• Turnul Cuțitarilor
 
și initial și pe al cincelea, anume Turnul aflat pe locul Cetățuii de astăzi. Anterior, în actuala Piață a Sfatului, se afla doar mănăstirea de surori ale ordinului premonstratense și turnul de observație care se află și azi la baza turnului Casei Sfatului. Nu trebuie uitate cele 28 de turnuri de pulbere, fiecare apărate de câte o breaslă, aflate pe zidurile cetății.
 
Turnul Negru – Aleea după Ziduri, nr. 1, program de vizitare – Marți – Duminică: 09.00 – 17.00
 
Turnul Negru este unul dintre cele patru turnuri de observație, construit ca o fortificație independentă amplasată în afara zidurilor Cetății Brașovului, înaltă de peste 11 metri. Situat la mică distanță de Bastionul Fierarilor, pe o stâncă a dealului Warthe, Turnul Negru domina Șcheii cu dimensiunile sale, el împiedicand apropierea dușmanilor de zidurile orașului, care aici erau la mai puțin de 5 m de stâncă (abia în 1819 – 1820 trecerea a fost lărgită). Ocupând o suprafață de 50 mp, turnul are 11 m înălțime, iar zidurile sale măsoară la bază 2 m grosime. Prezintă șase goluri de tragere pe fiecare față a sa, dispuse pe trei rânduri de atac. În interior are trei galerii etajate și, mai demult, turnul poseda un sistem de legătură cu Cetatea printr-un pod mobil ce se lăsa până la Bastionul Fierarilor. Turnul datează din sec. 15, fiind construit concomitent cu Turnul Alb.
 

 

Totuși, prima mențiune documentară a turnului datează din 1541. Acoperișul inițial nu se mai păstrează, fiind distrus de trăznet, la 23 iulie 1559, și de incendiul din 1689 – care au înegrit zidurile turnului și i-a dat denumirea de azi. A mai fost distrus de trăznet în 1696, dar a fost refăcut, după cum ne arată o stampă din 1735. În timpul epidemiei de ciumă din 1756, se pare că Turnul Negru a fost folosit ultima dată ca adăpost și punct de pază pentru paznicii cordonului sanitar din jurul orașului. În caz de primejdie, un lanț gros de fier între stâncă și bastion oprea comunicația cu zidurile de Jos. Acoperișul, existent încă la 1796, datorită vitregiilor timpului, a făcut la 1827 obiectul unei cereri de restaurare, dar, întrucât nu aducea venituri orașului, cererea nu a fost aprobată. Abia în 1900 s-a pus problema restaurării monumentului, efectuându-se o consolidare a zidurilor la partea lor superioară în anul 1901. În noaptea de 3 spre 4 iulie 1991, zidul sudic al turnului s-a prăbușit după o ploaie torențială. Restaurarea a avut loc însă de abia în 1996. Astăzi aici este amenajat un muzeu.
 
Turnul Alb – str. Calea Poienii, program de vizitare – Marți – Duminică: 09.00 – 17.00
 
Construit între 1460 și 1494, Turnul Alb impresionează prin masivitatea și zveltețea liniilor sale arhitectonice astfel: plan semicircular deschis – peste 30 m diferență de nivel față de zidurile orașului, înălțime – 20 m spre oraș și 18 m înspre deal, zidurile au la bază 4 m, iar diametrul turnului măsoară 19 m. De-a lungul zidurilor sale, turnul prezintă metereze, guri pentru smoală și balcoane susținute de console cioplite în piatră. Aflându-se la 59 m depărtare de zidul cetății, turnul comunica cu aceasta printr-un pod mobil ce făcea legătura între turn și Bastionul Graft. Avea vedere spre Blumăna și, cu cele 5 etaje ale sale, era cel mai ridicat punct de fortificație din Brașov.
 

 

În interiorul turnului s-a păstrat coșul de fum de deasupra unei vetre, care putea servi și pentru încălzirea paznicilor și a apărătorilor – breslași cositorari și arămari. În 1678, breasla cositorilor a răscumpărat obligația de apărare a turnului, numărul meșterilor fiind scăzut. Cu ocazia marelui incendiu din 21 aprilie 1689, focul dus de un vânt puternic a cuprins și Turnul Alb, care a ars, fiind renovat de abia în 1723. Alte acțiuni de restaurare au fost efectuate în 1902, 1974, 2002 și 2005 – 2006. Astăzi aici este amenajat un muzeu.
 
Turnul Cuțitarilor și Turnul Cizmarilor
 
Lângă cetatea Brașovului, la poalele Tâmpei, s-au construit în sec. 15 două turnuri de veghe, unite de cetate printr-un rând de ziduri, care se prelungeau, de asemena, de la turnuri către culmea muntelui. Probabil lăsate în paragină începând cu epoca armelor de foc, cele două puncte de observație au fost definitiv înlăturate în sec. 18 (două stampe din același veac prezintă, pe rând, Tâmpa cu și fără ele).
 

 

Turnul Cuțitarilor, aflat în dreptul Bastionului Țesătorilor, avea vederea deschisă înspre Șchei. Astăzi nu a mai rămas nici o urmă din acesta. Turnul Cizmarilor, situat mai sus de Bastionul Postăvarilor, domina Blumăna și Curmătura (zona dintre Tâmpa și Dealul Melcilor). Azi se mai poate observa platforma pe care se afla precum și o bună parte din baza zidului de legătură ce străbătea muntele.
 
Alte fortificații de pe teritoriul Brașovului
 
• Cetățuia de pe Strajă
• Cetatea Brașovia
• Cetatea de pe dealul Șprenghi
• Cetatea de la Pietrele lui Solomon
• Cetatea dacică din Răcădău
 

Alte fortificații de pe teritoriul Brașovului
 
Cetățuia de pe Strajă
 
Cetățuia de pe Strajă, sau Dealul Cetății (Martinsberg, Schlossberg) cum e numit astăzi, a fost un punct important de apărare, situat în afara cetății Brașovului. La începutul sec. 15, exista aici doar un turn de veghe, care a fost completat în 1524 cu un bastion de lemn cu patru turnuri. Distrus în 1529 de armata lui Petru Rareș, în locul lui au fost înălțate, un sfert de veac mai târziu, ziduri de piatră și au fost săpate șanturi. Un incendiu din 1618 i-a adus stricăciuni grave, astfel că, în 1625, cetatea a fost refăcută aproape în întregime.
 


 

În 1627 a fost săpată în interior o fântână de 81 m adâncime. La 1630, cetățuia capătă cele patru bastioane de la colțuri. Pierzându-și importanța în sec. 17, a slujit drept depozit și mai apoi de cazarmă plăieșilor. De aceea, într-o vreme, dealul s-a numit Dealul Plăieșilor. Din sec. 18 și până în 1954 a servit și drept închisoare, apoi depozit pentru Arhivele Statului Brașov până în 1975, pentru ca din 1981, după o amplă restaurare să devină un complex turistic cu specific medieval.
 
Cetatea Brassovia
 
Cetatea Brassovia (sau Cetatea Brașovia) este un monument istoric și de arhitectură din sec. 14 – 15. Cetatea se află pe vârful Tâmpei și a constituit în evul mediu cel mai important punct de apărare pentru Brașov. Ansamblul fortificat ocupă o suprafață de aproximativ 23.000 mp, cu ziduri înalte și groase de 1,70 până la 1,80 m. Prima dată, cetatea este menționată într-un document din 16 octombrie 1434. Poziția dominantă a Tâmpei, izolarea și înclinarea pantelor au făcut din cetatea Brassovia fortificație imposibil de cucerit și totodată „cheia” stăpânirii orașului. Cadrul natural în care a fost înălțată este unul dintre cele mai prielnice locuri pentru asemenea construcții: în două părți, cetatea este flancată de coaste abrupte, iar în a treia este mărginită de o pantă abruptă cu posibilități de fortificare. Arhitectura construcției este simplă, făcând ipoteza ca cetatea să aparțină epocii preromanice.
 

 

Incinta sa de piatră, de formă aproape triunghiulară, prezintă un mic bastion poligonal pe latura vestică și urme ale unor mici încăperi pe latura de sud. În interior exista o capelă și rezervoare pentru apă săpate în piatră. Pe latura nordică, spre oraș, începând de la vârful Tâmpa mare (960 m), coborând spre vârful Tâmpa mică (925 m), există un zid având grosimea de 0,80 m pe o porțiune de aproape 200 m. Aproximativ la mijloc, zidul este atins din exterior de un drum vechi, azi abia de recunoscut, care traversa diagonal panta Tâmpei venind dinspre Curmătură, dintre Tâmpa și Dealul Melcilor. În acest loc al zidului există patru deschideri de poartă, două mai late, de 116 cm și două mai înguste, de circa 100 cm. Tot începând de la vârful Tâmpei, un alt zid gros de 1,80 m se întinde spre sud, până la o potecă, care vine din Valea Cetății, zidul ocolind apoi spre vest pe o porțiune de circa 50 m până la stânca de deasupra grotei de pe partea sudică a Tâmpei. Către șaua Tâmpei, care desparte Tâmpa de dealul Păticel, zidul se înalță aproximativ pe curba de nivel de 920 m, având lungimea de circa 150 m și de asemenea grosimea de 1,80 m. Adaptat la situația terenului, zidul prezintă un colț ieșind din linia continuă. Pe această parte se află și poarta principală de intrare în cetate, la capătul unui drum în serpentine săpat partial în stâncă. În 1933, Muzeul Săsesc al Țării Bârsei a efectuat în cetate săpături arheologice, care au dus la degajarea fundațiilor capelei Sf. Leonhard din apropierea porții principale a cetății. Săpăturile au fost continuate în 1937 de către Alfred Prox, care a cercetat cisterna din incinta capelei. Atunci s-a putut constata că cisterna având un diametru de 6,8 m a fost adâncită în stâncă până la 5 m, unde s-a dat de un strat de apă, surprinzător la această înălțime. Faptul că din trei părți fortificația era înconjurată de prăpăstii, iar a patra era bine apărată, făceau din aceasta una dintre cele mai inexpugnabile (greu de cucerit) cetăți din Transilvania și Europa (de fapt, n-a fost ocupată niciodată, decât prin tratate).
 

 

Era deservită de o zonă șcheiană din vale, numită Cătun, de care era legată prin Drumul Cavalerilor. La 1241 abia au timp câteva familii de brașoveni să se adăpostească în ea din calea năvălirii tătarilor. În anul 1395, înaintea declanșării războiului cu turcii, Mircea cel Bătrân și-a adăpostit familia în cetate. După 24 de ani, la 1421, cetatea devine loc de refugiu pentru populația Brașovului, amenințată de sultanul Murad al II-lea. În același an, cetatea este dată ca zălog sultanului, turcii dominând de pe înălțime orașul. Înțelegând repede pericolul, brașovenii au recuperat-o cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara. Acesta, poposind la Brașov în noiembrie-decembrie 1447, a vizitat personal „castrum Brassoviense” și a putut constata dificultățile survenite în apărarea și întreținerea acestei cetăți. De aceea, el a dat ordin de demolare pe deplin justificat și a dispus ca pietrele rezultate din demolare să fie utilizate la fortificarea zidurilor orașului din vale. În primăvara anului 1455, cetatea era deja demolată, dar a rămas întreagă capela cetății cu hramul Sf. Leonhard, amenintată cu decăderea din cauza părăsirii ei. De aceea arhiepiscopul Strigoniu a încuviintat demolarea și a capelei, hotărând ca în locul ei să fie ridicat un altar dedicat Sf. Leonhard în biserica parohială (azi Biserica Neagră). Cu ocazia amenajărilor legate de construcția telefericului pe Tâmpa (1970) și a restaurantului „Panoramic”, s-a făcut un nou drum de acces, demolându-se o parte din bastionul porții principale.
 
Cetatea de pe dealul Șprenghi
 
Originea cetății de la Șprenghi din Brașov, pare a fi în vremea stăpânirii romane, când se presupune că pe locul ei exista un castru. Înainte de a doua jumătate a sec. 13, pe deal se construia o mică cetate, formată din valuri de pământ și palisade. Invazia tătarilor din 1335, care au distrus fortificația, a făcut ca, după jumătatea sec. 14, să apară o centură ovală de ziduri, de circa 1,80 m grosime. În interior a fost înălțată o clădire pentru adăpostirea în caz de primejdie și s-a amenajat o cisternă pentru apă. În sec. 15, la poarta cetății a fost construit un turn hexagonal, pentru a-i mări capacitatea defensivă. Cucerită de turci la 1421, treptat cetatea își va pierde din însemnătate, ajungând în ruine. În fața acesteia a fost construitǎ de cātre cavalerii teutoni Biserica Sfântul Bartolomeu (1225).
În sec. 19, Dealul Șprengi a fost transformat în carieră de piatră, astăzi fiind excavat în cea mai mare parte. În sec. 20, au dispărut, o dată cu roca de sub ele, și o parte din vestigiile cetății. Astăzi pe locul acesteia se află un catarg cu drapelul românesc, în amintirea ostașilor români care au pierit în tranșeea morții din apropiere (8 octombrie 1916).
 
Cetatea de la Pietrele lui Solomon
 
Cetatea de la Pietrele lui Solomon este o fortificație antică aflată pe teritoriul Brașovului. Se află situată în zona „Între Chietri”, cu vedere directă înspre nord-estul Tâmpei și cu dealul Stejeriș, în ambele locuri fiind regăsite alte vestigii dacice. Avea rol de refugiu pentru populația dacă a așezărilor civile dimprejur si a avut o continuă locuire pe întreaga durată a neoliticului, epocii bronzului și cea a fierului. Cetatea era compusă dintr-o incintă împrejmuită cu ziduri dacice, val de pământ și palisade, având rol de drum de rond pentru străji ori platformă pentru lupte. În incinta fortificației se mai afla și un turn-locuință. După o vreme, construcțiile s-au înmulțit prin terasarea unei părți a incintei unde s-au descoperit urme de ceramică, atât comună cât și de lux, precum și obiecte de fier. Totodată s-a semnalat existența unei cisterne săpată în stâncă, pentru apă ori provizii. Tot prin metode arheologice a fost stabilit și sfârșitul cetății, în timpul războaielor daco-romane.
 
Cetatea dacică din Răcădău
 
Valea Cetății este un cartier aflat în sudul municipiului Brașov. Numit și Răcădău, în Valea Cetății au existat fortificații dacice, demolate însă în 1980 cu prilejul construirii unui nou cartier de blocuri. Pierderile pentru istoria Brașovului și a culturii dacilor sunt inestimabile. Astăzi, deși fără vad comercial prea mare, Valea Cetății este considerat un cartier de lux, datorită locuințelor spațioase și a învecinării cu zonele verzi ale orașului.