Municipiul Bistrița (județul Bistrița – Năsăud, Transilvania) este format din:

 
– Bistrița (reședința)
– Ghinda
– Sărata
– Sigmir
– Slătinița
– Unirea
– Viișoara.
 

La 16 iulie 1264, într-un document emis de Papa Urban al IV-lea se menționează: ”numit în limba obişnuită Bistriche, Rodna”. Bistrița îşi datorează într-o mare măsură geneza, evoluţia şi caracteristicile fizice, colonizării germane medievale. Conjunctura favorabilă, libertăţile obţinute de colonişti de la Coroana Maghiară, legislaţia urbană germană, calitatea şi cultura grupului uman aşezat aici, Biserica catolică şi alţi factori, au făcut ca oraşul să se dezvolte rapid. Un punct de referinţă în dezvoltarea oraşului este anul 1465 când începe construcţia sistemului de fortificaţie al Bistriţei. După douăzeci de ani, prima centură a zidurilor de apărare era gata, avea 13 tunuri şi un bastion, iar după 50 de ani s-a construit şi a doua centură de ziduri, prevăzută şi aceasta cu turnuri, iar împrejurul lor s-au săpat şanţuri adânci, care printr-un canal derivat din râul Bistriţa, au fost umplute cu apă. În interiorul zidurilor de incintă, în jurul Bisericii Evanghelice din Piaţa Centrală a început în a doua jumătate a secolului al XV-lea o campanie de folosire judicioasă a spaţiului, de ridicare de noi construcţii din piatră sau cărămidă în locul celor preponderent din lemn. Case de piatră sunt semnalate de timpuriu la Bistriţa şi se poate afirma cu certitudine că procentul clădirilor reînnoite la sfârşitul secolului al XV-lea era mai mare decât în alte oraşe. În secolul al XVI-lea se trece sistematic la construcţiile de piatră, atingându-se apogeul dezvoltării urbanistice medievale în suprafaţa cuprinsă între zidurile de incintă, Bistriţa înscriindu-se sub aspect social, economic, edilitar, între cele mai reprezentative oraşe din Transilvania. În secolul al XIX-lea, modificarea zonelor de locuire şi a oraşului în general, a fost influenţat de mai mulţi factori, între care menţionăm demararea în deceniul 7 a porţilor principale si a elementelor de fortificaţii, odată cu extinderea oraşului în afara acestora.
 

Aşezarea s-a închegat şi s-a dezvoltat ca urmare a faptului că în nord-estul Transilvaniei, intrată la începutul evului mediu între posesiunile regale, fundus regius, au fost instalaţi oaspeţi regali (flandrezi, valoni, saxoni, bavarezi), care vor fi cunoscuţi ulterior sub numele generic de saşi, înzestraţi cu o serie de drepturi şi libertăţi care le-au conferit un statut social şi economic privilegiat, proces care s-a petrecut după mijlocul secolului al XI l-lea.
 

Prima menţiune a localităţii datează din anul 1241 când codicele mănăstirii Echternach menţionează între aşezările distruse de către mongoli şi „oppidum Nosa” numele dat de către colonişti aşezării întemeiate pe malul râului Bistriţa. Ulterior, se generalizează numele preluat de la localnici, Bistriţa (Bistritz, Bezterce, Bistriche).
 

Expanisunea rapidă a oraşelor populate de saşi a dat Transilvaniei numele german de Siebenburgen şi Septem Castra în latină, făcându-se referire la şapte din oraşele fortificate: Bistriţa, Sibiu, Cluj, Braşov, Mediaş, Sebeş, Sighişoara. Între anii 1325-1329, în urma presiunii saşilor, Regele Carol Robert a acceptat o reformă administrativă, în locul comitatelor formându-se scaune şi districte, entităţi juridice şi administrative tipice în regatul ungar pentru grupuri privilegiate cu drepturi de autonomie. Prin poziţia sa geografică, Bistriţei îi este consacrat statutul de centru al regiunii beneficiară de privilegii, Nosnerland.
 

De altfel, în cele mai timpurii izvoare care menţionează aşezarea, legate de invazia mongolă de la 1241, era înregistrată sub numele de Nosa, figurând în şirul localităţilor importante, opido (târg) Nosa, care au avut de suportat pierderi majore. După acest dramatic moment localitatea, intrată sub autoritatea unui comite regal, se reface rapid şi la cea de-a doua invazie din anul 1285 reacţia comunităţii bistriţene va fi mult mai bine coordonată. Prezenţa ca reprezentant al regalităţii a unui comite, atestat documentar la 1274, presupune şi existenţa unei mici fortificaţii în care acesta îşi avea reşedinţa, documentele înregistrând un „turn de piatră” care era situat cel mai probabil în extremitatea de nord-est a aşezării medievale, nu departe de mănăstirea franciscană, şi care va fi inclus mai târziu în sistemul de apărare al oraşului.
 

Odată cu întărirea forţei sale economice şi a sporului demografic susţinut, Bistriţa devine un oraş liber regal care beneficia de toate drepturile şi obligaţiile conferite de acest statut, între care şi acela de a se apăra prin ziduri şi de a întreţine o armată proprie. Bistriţei îi este recunoscut statutul de civitas prin acordarea, de către regina Elisabeta, la 30 decembrie 1330, a privilegiului de a fi judecaţi de judele “ales de ei dimpreună şi din mijlocul lor” şi a dreptului de liberă trecere pentru negustorii şi mărfurile produse şi comercializate de ei. Prin actul amintit erau deschise larg căile pătrunderii mărfurilor breslelor bistriţene pe pieţele regatului şi recunoscută cetăţenilor săi autonomia juridică.
 

Ulterior, acordarea dreptului de târg anual (1353) a potenţat forţa economică a oraşului. Privilegiul acordat de către regale Sigismund de Luxemburg, în anul 1366, prin care locuitorii Bistriţei primesc dreptul la alegerea anuală “după deopotrivă lor învoire a tuturor, judele şi juraţii”, oraşul având dreptul la pecete şi stemă proprie, simboluri caracteristice unui oraş liber.
 

Ridicarea fortificaţiei de zid se apreciază a fi început după 1349, dată la care Bistriţa figurează în documente cu titlul de civitas, fiind definitivate sub forma unei incinte continue de zid după 1400. În acest mod, Bistriţa se alătură celorlalte oraşe libere regale înconjurate de sisteme de apărare proprii: Sibiu, Braşov, Sebeş, Sighişoara, Mediaş şi Cluj. Aflaţi sub protecţia şi grija reginei Ungariei, bistriţenii devin cei mai importanţi negustori din zonă, întermediind comerţul dintre Transilvania şi Moldova.
 

Regele Ludovic de Anjou acorda Bistriţei în anul 1352 dreptul de a ţine ”târgul cel mare” de Sf. Bartolomeu, organizat timp 15 zile în luna august, în jurul bisericii din Piaţa Centrală. Burgul este declarat „oraş liber regal”, un statut ce îi conferea autonomie economică, juridică şi politică, inclusiv dreptul de a avea un blazon. Stema veche a Bistriţei cuprinde un cap de struţ încoronat cu potcoavă în cioc – simbol al comerţului şi coiful regal al regelui Ludovic de Anjou, cu scutul regatului şi al casei de Anjou.
 

În anul 1465 Regele Matei Corvin acordă bistriţenilor dreptul de a dărâma vechea cetate şi să fortifice întreaga localitate. Cele 22 de bresle ale oraşului formate din aurari, măcelari, fierari, dogari, rotari, funari etc reuşesc să fortifice burgul cu ziduri de piatră de circa 10 m înălţime şi 1,5 lăţime. Exteriorul zidurilor este dublat de un şanţ cu apă care alimenta şi morile din întreg oraşul.
 

La adăpostul acestor ziduri, bistriţenii construiesc începând din 1480, în Piaţa Centrală, unul dintre cele mai lungi ansambluri arhitecturale medievale din estul Europei, cu arcade la parter, ansamblul Sugălete (Sub gălete). Cele 13 case au fost nucleul economic al oraşului unde negustorii şi meşteşugarii îşi vindeau produsele. între străzile largi care porneau din Piaţa Centrală şi zidurile cetăţii au fost trasate scurtături, străzi înguste, pietonale care parcurg oraşul pe direcţia nord-sud – ele aveau numele turnurilor sau al breslelor care apărau oraşul, dar azi se numesc simplu „pasaje”. Centrul istoric al Bistriţei păstrează 22 de pasaje, cel mai mare număr de pasaje dintre burgurile Transilvaniei. Oraşul Bistriţa păstrează azi 54 de monumente de arhitectură, situri arheologice şi monumente sculpturale de interes naţional / internaţional şi 145 de interes local. Între acestea, Biserica Evanghelică din Piaţa Centrală este cel mai reprezentativ simbol arhitectural al oraşului.
 

Prima menţiune a unei şcoli confesionale la Bistriţa datează din anul 1388, aceasta câştigând în valoare prin şirul de dascăli, instruiţi în universităţi de prestigiu ale vremii. în 1548, preotul orăşenesc Michael Fleischer a constituit un fond pentru susţinerea studenţilor săraci, în valoare de 172 de ducaţi. Un mare număr de tineri din oraş au urmat de-a lungul secolelor cursurile unor universităţi de prestigiu din Europa, cartea şî cuvântul scris devenind componente importante ale vieţii sociale. Dacă cea mai veche scriere păstrată din biblioteca fostului gimnaziu evanghelic, adăpostită astăzi de Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud, datează din anul 1475, achiziţia de cărţi şi existenţa unor biblioteci este reflectată documentar încă de Ia începutul secolului al XVI-lea. La 1745 este menţionată o tipografie, cea a lui Emerich Gali. Primele publicaţii bistriţene au fost Bistritzer Wochenblatt, cu an de apariţie 1862, iar prima publicaţie românească, Revista ilustrată. Clădirea gimnazului a fost reconstruită în anii 1832-1833, clădire care a funcţionat ca şcoală până în 1935, când a fost demolată. Şcoala de fete a fost edificată în Piaţa Mică, Ia 1865. Din 1870 la Bistriţa a funcţionat o şcoală agricolă, iar după 1874 o şcoală de ucenici meşteşugari. Gimnaziul evanghelic s-a mutat în anul 1911 în clădirea nouă de pe Fleis-cherallee, ridicată între anii 1908 -1910 după proiectul arhitectului vienez Paul Brang, arhitect care a realizat şi proiectul clădirii Gewerbeverein-ului, actualul Centru Cultural Municipal, edificat între anii 1894 -1895.
 

Şcoala maghiară de stat a fost adăpostită iniţial în localul din strada Al. Odobescu, ridicat între 1893 -1895 după planurile arhitectului Frolich. Clădirea Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” a fost edificată în 1911 -1912, pe baza proiectului arhitectului Ludovic XVI. în 1857 un groaznic incendiu a cuprins oraşul, 184 de case au foast mistuite de flăcări, inclusiv tumul bisericii evanghelice. în anul 1874 s-a înfiinţat Societatea bistriţeană a pompierilor voluntari. În 1886 era dată în exploatare linia ferată Dej – Bistriţa. Iluminatul public cu lămpi de petrol a fost introdus la Bistriţa în 1862. Localul actual al Primăriei a fost edificat iniţial ca hotel între 1854 şi 1855. În 1858 telegraful se instala la Bistriţa, iar în 1900 reţeaua de telefonie. Între 1907 -1910 se realizează aducţiunea de apă de la Cuşma, în lungime de 21 de km şi se amenajează sistemul de canalizare al oraşului. În 1913 era edificată uzina electrică şi introdus iluminatul electric în oraş.
 

Primele proiecţii cinematografice au fost efectuate în anul 1910 la Asociaţia meşteşugarilor din Bistriţa (Gewerbeverein), iar în 1913 s-a deschis sala de cinema „Omnia” de pe Fleischeralle. Casele patricienilor din acele timpuri precum Casa Andreas Beuchel (numită şi loan Zidaru), Casa Peterman, Casa Argintarului, Casa cu Lei etc. sunt doar câteva din exemplele unor case a căror valoare este dată de frumuseţea şi originalitatea stilistică.
 

În sec. 18 burgul intră sub dominaţia militară a habsburgilor şi are un rol important în controlarea graniţei estice a imperiului austriac. Acum este perioada poştalioanelor ce porneau din Piaţa Mică a oraşului spre Sibiu, Cernăuţi, Cracovia sau Viena pe drumuri istovitoare ce puteau dura şi 44 de ore. Cu diligenţa Bistriţei, prin Pasul Bârgăului se deplasa şi Jonathan Harker, eroul lui Bram Stoker, pentru a se întâlni cu contele Dracula. Astfel, legenda unui roman influenţează real un ţinut şi o zonă în care natura îndeamnă la poveste.
 

După al doilea război mondial s-au produs mutaţii importante în configuraţia oraşului şi a zonelor de locuit, acestea se vor extinde iar pe de altă parte, zona exterioară a oraşului va fi ocupată de amplasarea noilor unitaţi industriale. În urma reorganizării administrativ-teritoriale din anul 1949, atribuţiile comunităţilor orăşeneşti au fost preluate de Comitetul Provizoriu al oraşului Bistriţa până în anul 1950, când a luat fiinţă Sfatul Popular al oraşului Bistriţa, iar în anul 1968, Consiliul Popular Bistriţa. În anul 1979, orasul Bistriţa a fost ridicat la rangul de municipiu.
 

Atracții Turistice (Tourist Attractions)


 

  • Cetatea Bistriței – (sec. 15 – 16) din care au rămas doar Turnul Dogarilor și câteva fragmente de ziduri.

  • Turnul Dogarilor – este singurul care s-a păstrat din fortificația orașului care a început să fie demolată la sfârșitul sec. 19. Turnul apărat de breasla dogarilor era dublat în partea vestică de un bastion special amenajat pentru artilerie. Zidurile groase de aproximativ 1,5 metri au mai multe guri de tragere, specifice sec. 15 – 16. În interior turnul are patru niveluri, în care în primele două funcționează galeria de artă plastică organizată de Asociația Culturală Nosner Land, unde sunt oferite și informații turistice, iar în următoarele se află expoziția de măști cu caracter permanent, realizate de Alexandru Misiuga.

  • Șirul Sugălete – amplasat în Piața Mare în fața Bisericii Evangelice, este un complex de 13 clădiri, cele mai tipice construcții renascentiste din Transilvania, construite între anii 1480 – 1550, și formate din mai multe clădiri etajate, legate între ele prin intrări spațioase ce formează o galerie cu 20 de bolți sprijinită pe 21 de pilaștri. Spațiile comerciale și atelierele diverselor bresle din Evul Mediu erau amplasate la parterul acestor clădiri sau la subsol, în timp ce în spațiile de la etaj erau amplasate locuințele negustorilor sau ale artizanilor și familiilor acestora. Sub aceste arcade din fața magazinelor, negustori din toata Transilvania sau prinți și prințese din țările vecine Transilvaniei, puteau cumpăra bijuterii de aur sau argint, haine scumpe din Flandra sau Koln sau mătase fină aurită de la Veneția, precum și alte bunuri sau podoabe rare sau tot felul de leacuri. Băncile de piatră pe care stăteau negustorii sau pe care își expuneau marfa, sunt și azi încastrate în stâlpii care susțin arcadele gotice, renascentiste sau baroce.

  • Muzeul Casa Argintarului – a fost construită între anii 1560 – 1563 de către pietrarii italianului Petrus Italus de Lugano. Clădirea păstrează în mod unitar cea mai frumoasă arhitectură renascentistă a unei locuințe de patrician din Transilvania. Ferestrele cu profile de piatră, vizibile pe fațada principală, sunt completate în interior de o serie de uși și detalii interioare originale. Portalul carosabil este încadrat de pilaștri dispuși pe piedestaluri înalte, după modelul arhitecturii florentine din sec. 15. Fereastra din partea estică a fațadei se termină în arc circular pe exteriorul căruia sunt sculptate două potire, simbol al breslei. Meșteșugul prelucrării aurului și argintului era foarte dezvoltat în Bistrița, mai ales că metalele prețioase erau exploatate direct din minele de la Rodna, aflate în apropiere. Investițiile din acest domeniu au atras marii investitori medievali, precum familia Fuger din Augsburg, care era interesată de prelucrarea resurselor de metale prețioase din Europa. Casa Argintarului păstrează un plan tipic pentru arhitectura acelei vremi, cu ateliere la parter și camere de locuit la etaj. Această clădire este una din cele mai frumoase construcții medievale din Bistrița.

  • Casa lui Ion Zidarul (Johannes Lapicida) – monument de arhitectură de la începutul Renașterii și cea mai veche clădire din Bistrița.

  • Biserica Evanghelică – construită inițial în stil romanic a fost extinsă în a doua jumătate a sec. 14 în stil gotic cu tranziția la stilul Renașterii în Transilvania. Turnul bisericii construit între anii 1487 – 1519, are 75 m înălțime, cu puțin mai înalt decât turnul Catedralei Evanghelice din Sibiu, fiind cel mai înalt turn medieval din România.

  • Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” – fostă biserică a mănăstirii minorite, devenită greco – catolică în sec. 20, este de stil gotic timpuriu (1270 – 1280), cu influențe cisterciene. Folosită din 1948 de o parohie ortodoxă română, este revendicată din 1990 ca biserică protopopială de către Biserica Română Unită (Greco – Catolică).

  • Muzeul Județean Bistrița – Năsăud

  • Casa Memorială Andrei Mureșanu

  • Palatul Culturii

  • Colegiul Național ˝Liviu Rebreanu˝

  • Colegiul Național ˝Andrei Mureșanu˝

  • Banca Națională

  • Clădirea Poștei Vechi

  • Catedrala Ortodoxă „Sfinții Trei Ierarhi”

  • Biserica Romano – Catolică

  • Sinagoga
     

    Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bistrița – Piața Centrală, nr. 4, telefon / fax: 0263 235 377, email: bistritaturism@gmail.com. Website: www.primariabistrita.ro, www.bistritaturistica.ro.
     

    Cazare (Accommodation) – 16:

     
    Hotel:
     

  • Bistrița – 3*, Piața Petru Rareș, nr. 2. Telefon: 0263 231 154, 0730 660 837, email: hotel@hotel-bistrita.ro. Facilități: 49 camere (97 locuri).

  • Codrișor – 3*, str. Codrişor, nr. 28. Telefon: 0263 233 814, 0263 233 978, 0751 323 543, email: hotel@hotelcodrisor.ro. Facilități: 26 camere și 2 apartamente (61 locuri), restaurant amenajat în stil clasic cu 3 saloane de 100, 50 și 24 de locuri ce pot fi transformate și în săli de conferințe, terasă acoperită cu 300 de locuri, terasă descoperită cu 150 locuri și bar.

  • Coroana de Aur – 4*.

  • Decebal – 2* / 3*.

  • Diana – 3*.

  • Flamingo – 3*.

  • Metropolis – 5*.

  • Ozana – 4*.
     
    Motel:
     

  • Sheriff – 3*, str. Cartierul Unirea, nr. 252 A. Telefon: 0263 228 235, 0746 015 765, 0724 057 560, 0757 037 138, email: vasiletrifan64@yahoo.com. Facilități: 36 camere (90 locuri) cu baie proprie și balcon, living, restaurant, bar, sală de mese, sală de conferințe, terasă, grădină, râu în curte, sunt acceptate animale de companie, rent-a-car.
     
    Pensiune / Pension:
     

  • Mitică – 3*, Cartier Livezile, DN 17, nr. 1. Telefon: 0745 203 274.

  • Miracolo – 3*, Cartierul Unirea, DN 17, nr. 445. Telefon: 0742 039 966, email: miracolobistrita@yahoo.it. Facilități: 10 camere (20 locuri) cu baie proprie, restaurant.

  • Morariu – 3*, str. Valea Ursului, DN 17 C. Telefon: 0744 526 718, 0744 697 167, email: office@pensiuneamorariu.ro. Facilități: 8 camere (17 locuri) cu baie proprie, living, restaurant, bar, sală de mese, terasă, grădină, râu în curte, loc de joacă pentru copii.

  • Romance – 4*, str. Calea Moldovei, nr. 58. Telefon: 0263 239 900, 0764 074 222, 0762 209 173, email: receptie@pensiunea-romance.ro. Facilități: 14 camere (28 locuri) cu baie proprie, restaurant cu 150 de locuri, bar, organizare excursii.

  • Saphir – 3*, str. Calea Moldovei, nr. 15 C. Telefon: 0263 210 330, 0752 227 593, email: office@pensiuneasaphir.ro. Facilități: 15 camere (40 locuri).

  • Ștefan – 3*, b-dul. Independenței, nr. 11. Telefon: 0263 233 407, 0742 536 683, email: complex_restaurant@yahoo.com. Facilități: 10 camere (20 locuri) cu baie proprie și balcon, living, restaurant, bar, sală de conferințe, terasă.

  • Terra – 4*, str. Simion Mândrescu, nr. 43. Telefon: 0263 235 999, 0742 454 263, email: rezervari@pensiuneaterra.com. Facilități: 15 camere (30 locuri), restaurant cu 60 de locuri, bar, sală de mese, salon de evenimente cu 500 de locuri, sală de conferințe, terasă, foișor, loc de joacă pentru copii, teren de sport, transfer aeroport / gară.