Densuș, județul Hunedoara 0254 775 053, 0720 730 044

 

Biserica „Sfântul Nicolae” – una dintre cele mai vechi biserici de cult ortodox bizantin din România, datând din sec. 12 – 13, a fost construită pe un vârf de deal, pe ruinele unei construcții din sec. 4 d.Hr. Cu plan pătrat (6 m x 6 m), naosul străpuns de un turn sprijinit pe o boltă și cu o absidă semicirculară adâncă, biserica este acoperită cu plăci de piatră, majoritatea materialului său provenind de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa aflată la 10 km distanță. Pictura murală datează din anul 1443, realizată de o echipă de maeștri condusă de Ștefan, unul din primii zugravi români cunoscuți. La intrare este bine conservată pictura Sfântului Nicolae iar pe stâlpi pot fi admirate picturile Sfintei Mariana, Sfântului Bartolomeu și Sfânta Treime, unde Iisus Hristos a fost pictat îmbrăcat în ie, cămașa tradițională românească. Ulterior în sec. 14 – 15 bisericii i-au fost adăugate și alte încăperi anexe pe latura sudică. Cel mai vechi preot cunoscut este Dalc, care a participat la 2 iunie 1360, la un scaun de judecată ținut la Hațeg, în biserica Sfântul Nicolae din Densuș fiind ținute încontinuu slujbe religioase de peste șapte secole.
 
Cu privire la originea bisericii, sunt mai multe ipoteze. Una din ele indică legătura bisericii cu edificiile cneziale românești din Transilvania, din sec. 12 – 14, și cu Mușineștii, familie nobiliară din Hațeg, considerați posibili ctitori, în jurul anului 1200. O alta ipoteză lansată de un ofițer din armata austriacă, Sylvester Joseph von Hohenhausen, din anul 1775, susține că inițial aici ar fi fost un monument funerar al generalului roman Longinus (sec. 2), a cărui soție a trecut la religia creștină, în locul mausoleului fiind amenajată prima biserică de la nord de Dunăre. O altă ipoteză afirmă că la origine clădirea bisericii ar fi fost un templu roman păgân dedicat zeului Marte, transformat ulterior în biserică, alte surse susținând că biserica ar fi fost construită de goți.
 
În a doua jumătate a sec. 19, localnicii au vrut să demoleze biserica aflată într-un stadiu avansat de degradare, fiind salvată de autoritățile austro – ungare, care au declarat-o monument istoric în anul 1870. Biserica domină zona, fiind vizibilă de la mare depărtare.