Old Town Tour
Biserici și Mănăstiri
    Bucharest Old Town Tour
    Bucharest Churches

București: Biserica Sfântul Gheorghe Nou (Saint George New Church)



Arsenie Boca about Constantin Brancoveanu’s death|http://www.youtube.com/watch?v=09I6jCecrjg
Sfantul Gheorghe Nou Monastery|http://www.youtube.com/watch?v=xzJTtrUDbQM

Saint George New church
Saint George the New Church is located right in the center of Bucharest, near the point called kilometer 0, in a beautiful garden surrounded by century-old sycamore trees. The garden is neighbored by Lipscani Street, Cavafii Vechi Street (in the back) and Băniei Street (to the left), on the place where the third and fourth central cores of the old Bucharest were founded: the Upper Borough (Târgul de Sus) (16th century), on the right side of the church and, down on the boulevard, the Cuckoo’s Borough (Târgul Cucului) (set up towards the end of the 18th century). The latter fair received its picturesque name from a pond, which was probably placed between churches Saint George the New, Răzvan (on the right side, on Calea Moşilor) and Scaune (Chairs) (on the left side, in a small place behind the Coltea Hospital). The pond was named Cuckoo’s Lake, due to the dense forest of willow and cork trees around it, in which cuckoos sang in the spring. Before joining the Dâmboviţa river, the small creek Bucureştioara flowed through this lake coming from Breslea’s garden (today’s Ioanid Park). Later on, a salt deposit was built on its shores (Sărăria Veche), afterwards Carvasaraua, meaning the Toll, the lake taking its name from this latter building.

The Church of Saint George is one of the most imposing churches in Bucharest and has four consecration days: The Holy Great Martyr George (April 23), The Holy Hierarch Nicholas (December 6), The Holy Great Martyrs Brancoveanu, together with counsellor Ianache (August 16) and The Saint Pious Parascheva (October 14). Among the oldest testimonials is that of the French traveller Pierre Lescalopier, who, visiting Bucharest, in 1574, is writing about the existence of Saint George Church. The old church, which existed here before the church visited by Lescalopier, was built from wood, with a foundation of river stones, and was much older. In the first half of the 16th century, the church was in ruin, and had to be rebuilt. According to the chronicler Radu Greceanu, the new church was built by Dobrus Banul. In 1669, ruler Antonie Vodă (1669-1672) „from Popeşti“, grandfather of Marica Brâncoveanu, wife of prince Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714) started to replace the old and smaller church which existed here with a bigger one and started to build, all around the church, monastic cells for monks and an inn for guests and travellers or merchants and spaces for merchandise without succeeding to finish the constructions until his death. Brancoveanu, finding the new church unfinished, changed it completely, replacing it with a new one, built by the hands of master builder Veselil and painted by the famous Pârvu Mutu. The consecration took place on June 29, 1707, when besides the important boyars, high-ranking church figures such as Hrisant, the Patriarch of Jerusalem; Dionisie of Târnovo; Axentie of Sophia and others took part in the ceremony. At the festivities that followed, visitors received a bag of gold coins and a golden commemorative medal. This “bellisima chiesa in onore de quel Santo Martire” (beautiful church in the honour of this Saint Martyr) as Antonio Maria del Chiaro, Brâncoveanu’s Italian secretary, expressed his admiration, functioned at the beginning as monastery dedicated to the Holy Tomb Patriarchy. The church was completely restored after the great fire in 1847, but the aspect that it has today hardly resembles the one it had during Brâncoveanu’s time. Inside the church are the holy relics including the right hand of Saint Nicholas (“framed in selected silver, adorned with diamonds, given to the church as a gift by Me Mihail Voievod (The Brave) and Lady Stanca, in 7407 (1599), administrator being Eftimie the The Metropolitan”), and also the tombs of Ion Mavrocordat, Constatin Brâncoveau and Lady Marica, his wife. After the massacre of Istanbul (August 16, 1714) when Brâncoveanu was beheaded together with his four sons and counselor Ianache Văcărescu, his body was thrown into the sea by the Turks, but a few righteous believers took it and buried it at a greek monastery on Halky island, near Istanbul. Six years later, in 1720, with the help of many bags of golden coins and with great trouble, Lady Marica secretly brought the remains of her husband in Wallachia, placing them not at Hurezi where the prince had hoped to rest, but inside Saint George church. So well kept was this secret, that only in 1914 it was discovered who was actually buried here. The discovery belongs to the passionate historian Virgil Drăghiceanu, who unveiled the tiny writing laid by the unfortunate Lady on a silver candle above the grave: „this candle is lit above the place where rest the remains of His Beatitude Prince Constantin Brâncoveanu Basarab“.
Around the hegumen houses, prince Constantin Brâncoveanu had built one of the biggest and well-known inns in Bucharest, completed by monastic cells and a bell-tower, inn where he installed a print house for church books. It is easy to imagine the size of the inn, considering it included the actual park and continued almost beyond the actual boulevard Brătianu. After 1750, the inn „made place in its stores for the important merchants from Lipsca (Leipzig)”. During the first decades of the 19th century, the fame of the inn begun to fade, and its faith was sealed by the great fire of March 23, 1847, when the ruins from the collapsed buildings made the ground around the church to raise with almost two metres, after which it was not rebuilt, being replaced around 1860 by a garden. In the period of Bucharest systematization, the communist regime recorded the Saint George the New Church on the list of buildings to be demolished, but, because the church was in the attention of the UNESCO committee, the church survived to the communist period.
Prince Martyr Constantin Brancoveanu Statue

The statue of Prince Martyr Constantin Brâncoveanu, realized by Oscar Han in 1937, is placed in front of the church. The mold of the statue was done in only four days, at the urgent request of the Capital mayor, Iulian Peter. The accomplishment of the monument is the result of four months of hard work. However, the statue remained unveiled for other three or four years. The reason seems to be the very superstitious character of king Carol II, to whom his philosophy professor predicted an end similar to Brâncoveanu. Even the sculptor himself recalls: “I do not remember the year, it had been three or four years since the statue had been set, and with this occasion Brâncoveanu’s monument was also inaugurated, without the formal unveiling of the statue…”
Kilometer Zero Monument

The “Zero Kilometer” Monument was the work of sculptor Constantin Baraschi, displaying a metal sphere atop a wind rose placed in the middle of a circular basin divided into eight sections, one for each historical province: Muntenia, Dobrudja, Bessarabia, Moldavia, Bukovina, Transylvania, Banat and Oltenia. On the edge of the basin, a number of cities’ names are engraved, along with the distance towards them measured in kilometers. This monument itself has a very interesting history. The project was done in 1937, but the inauguration took place sixty years later. Baraschi had envisioned the monument a little differently, he wanted to place the statue of Saint George slaying the dragon above the sphere, angering the Patriarchy that did not want a “bronze idol” next to the church of Constantin Brâncoveanu. The sculptor was forced to change the project, but this was not completed either. In 1952 the metal sphere was removed, along with the plaques bearing the cities’ names (specific to the communist era, because among the cities engraved were some cities from the Republic of Moldova such as Chişinău, Tighina, Orhei etc.). Only in 1995 the monument regain its old shape, in the workshops of sculptor Ion Bolborea.[/green][blue]

Biserica Sfântul Gheorghe Nou
Biserica Sfântul Gheorghe Nou se află chiar în centrul Bucurestiului, lângă punctul numit kilometerul 0, într-o superbă gradină înconjurată de sicamori seculari. Gradina se învecinează cu Strada Lipscani, Strada Cavafii Vechi (în spate) si Strada Băniei (la stânga), pe locul unde au fost amplasate al treilea si al patrulea centru al Bucurestiului vechi: Târgul de Sus (secolul 16), în partea dreaptă a bisericii si, în jos de-a lungul bulevardului, Târgul Cucului (apărut spre sfârsitul secolului 18). Acest din urmă târg si-a primit numele pitoresc de la un elesteu, care se afla probabil între bisericile Sfântul Gheorghe Nou, Răzvan (în partea dreaptă, pe Calea Moşilor) si Scaune (în partea stânga, intr-un spatiu mic in spatele Spitalului Coltea). Elesteul se numea Lacul Cucului, datorită pădurii dense de sălcii si plopi din jurul lui, în care cucii cântau primăvara. Inainte de a se vărsa în râul Dâmboviţa, micul pârâias Bucureştioara curgea prin acest lac venind dinspre grădinile lui Breslea (azi Parcul Ioanid). Mai târziu un depozit de sare a fost construit pe malul lacului (Sărăria Veche), iar ulterior Carvasaraua, sau Vama, lacul preluând numele de Lacul Vamii.

Biserica Sfântul Gheorghe Nou este una din cele mai impozante biserici din Bucuresti si are patru hramuri: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie), Sfântul Ierarh Nicolae (6 decembrie), Sfintii Martiri Brancoveni, impreună cu sfetnicul Ianache (16 august) si Sfânta Cuvioasa Parascheva (14 octombrie). Printre cele mai vechi mărturii se află cea a francezului Pierre Lescalopier, care, trecând prin Bucuresti, in anul 1574, consemnează existenta Bisericii Sfântul Gheorghe. Vechea biserică, anterioară celei consemnate, construită din lemn, pe o temelie din pietre de râu, era insă mult mai veche. In prima jumătate a secolului 16, ajungând in ruină, biserica a trebuit sa fie rezidită. Potrivit cronicarului Radu Greceanu, noua biserică a fost zidită de Dobrus Banul. In 1669 Antonie Vodă (1669-1672) „din Popeşti“, bunicul lui Marica Brâncoveanu, sotia voievodului Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714) a inlocuit biserica mai veche si mai mică ce se afla in acest loc incepând lucrările la constructia unei biserici mai mari si, in jurul ei, a asezămintelor monahale si a unui han pentru oaspeti, călători si comercianti si spatii pentru mărfuri, fără a reusi să termine constructia lor pâna la moartea sa. Brâncoveanu, aflând noua biserică neterminată, a schimbat-o complet, inlocuind-o cu una nouă, construită de insusi mesterul Veselil si pictată de faimosul Pârvu Mutu. Inaugurarea a avut loc la 29 iunie 1707, când pe lângă boierii cei mai importanti, figuri de prim rang ale bisericii, cum ar fi Hrisant, Patriarhul Ierusalimului, Dionisie din Târnovo, Axentie din Sofia si multi altii au luat parte la ceremonie. In cadrul festivitătilor care au urmat, vizitatorii au primit un săculet cu monezi de aur si o medalie din aur comemorativă. Această “bellisima chiesa in onore de quel Santo Martire” (superba biserica in cinstea Sfantului Martir) după cum isi exprima admiratia Antonio Maria del Chiaro, secretarul italian al lui Brâncoveanu, a functionat la inceput ca mănăstire inchinată Mănăstirii Patriarhiei Sfântului Mormânt. Biserica a fost complet restaurată după marele incendiu din 1847, dar aspectul pe care il are in prezent se aseamană cu greu cu cel pe care il avea in timpul lui Brâncoveanu. Inăuntrul bisericii se afla sfintele moaste incluzând mâna dreaptă a Sfântului Nicolae (“ferecată in argint ales, impodobită cu diamanturi, daruită de Io. Mihail Voievod (Viteazul) si Doamna Stanca, in anul 7407 (1599), ispravnic fiind Mitropolitul Eftimie”), precum si mormintele lui Ion Mavrocordat, Constatin Brâncoveau si al Doamnei Marica, sotia sa. Dupa masacrul de la Istanbul (16 August 1714) când Brâncoveanu a fost decapitat impreună cu cei patru fii ai săi si cu sfetnicul Ianache Văcărescu, corpul său a fost aruncat in mare de către turci, dar câtiva dreptcredinciosi l-au luat si l-au ingropat intr-o mănăstire grecească de pe insula Halky, lângă Istanbul. Sase ani mai târziu, in 1720, cu ajutorul multor pungi de monezi de aur si cu mare efort, Doamna Marica a adus in mare taină rămăsitele sotului său in Valahia, ingropându-l dar nu la Manastirea Hurezi unde domnitorul ar fi vrut să isi afle somnul de veci, ci in biserica Sfântul Gheorghe. Atat de bine a fost păstrat acest secret, incât deabia in 1914 a fost descoperit cine se află de fapt ingropat acolo. Descoperirea apartine unui istoric pasionat, Virgil Drăghiceanu, care a dezvelit scrisul minuscul lăsat de nefericita Doamnă pe o candela de argint deasupra mormântului: „aceasta candela este aprinsă deasupra locului in care se odihnesc ramasitele Preafericirii Sale Printul Constantin Brâncoveanu Basarab“.
In jurul caselor egumenesti, voievodul Constantin Brâncoveanu a construit unul din cele mai mari si vestite hanuri din Bucuresti, completat cu chilii ale calugarilor si un turn clopotnită, han unde a instalat o tipografie pentru cărti bisericesti. Este usor de imaginat dimensiunea hanului, considerând că acesta includea parcul actual si continua până după actualul bulevard Brătianu. După 1750, la acest han „puteau fi găsite mărfuri ale celor mai importanti negustori de la Lipsca (Leipzig)”. In timpul primelor decade ale secolului 19, faima hanului incepe sa scadă, iar soarta sa este petcetluită de marele incendiu din 23 Martie 1847, când resturile de la clădirile darâmate au făcut ca terenul din jurul bisericii să se inalte cu aproape doi metri, după care nu a mai fost reconstruit, fiind inlocuit in jurul anului 1860 de o grădină. In perioada de sistematizare a orasului, regimul comunist a trecut Biserica Sfantul Gheorghe Nou pe lista clădirilor ce trebuiau demolate, insă, datorită faptului că aceasta se afla in atentia comisiei UNESCO, ea a supravietuit acelei perioade.
Statuia Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu

Statuia Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu, realizată de Oscar Han in 1937, se află amplasată in fata bisericii. Matrița statuii a fost gata in doar patru zile, la cererea urgentă a primarului Capitalei din acea vreme, Iulian Peter. Finalizarea monumentului este rezultatul a patru luni de muncă intensă. Totusi, statuia a rămas nedezvelită pentru inca trei sau patru ani. Motivul pare sa fie chiar superstitia foarte mare a regelui Carol al II-lea, căruia profesorul său de filozofie i-a prezis că va avea un sfârsit similar cu al lui Brâncoveanu. Insusi sculptorul mărturiseste: “Nu imi mai amintesc anul, a fost in urmă cu trei sau patru ani de când statuia a fost realizată, si cu această ocazie monumentul lui Brâncoveanu a fost de asemenea inaugurat, fără dezvelirea formală a statuii…”
Monumentul Kilometrul Zero

Monumentul “Kilometrul Zero” este opera sculptorului Constantin Baraschi, expunând o sfera de metal aflată pe o roză a vânturilor amplasată in mijlocul unui bazin circular impărtit in opt sectiuni, câte una pentru fiecare provincie istorică: Muntenia, Dobrogea, Basarabia, Moldova, Bucovina, Transilvania, Banat si Oltenia. Pe marginea bazinului, mai multe nume de orase sunt gravate, impreună cu distanta până la acestea masurată in kilometri. Acest monument in sine are o istorie foarte interesantă. Proiectul a fost realizat in 1937, insă inaugurarea a avut loc 60 de ani mai târziu. Baraschi a vizualizat monumentul un pic diferit, el a vrut sa amplaseze statuia Sfântului Gheorghe omorând balaurul, deasupra sferei, mâniind Patriarhia care nu dorea un “idol de bronz” lângă biserica lui Constantin Brâncoveanu. Sculptorul a fost nevoit să schimbe proiectul, insă nici in acest mod acesta nu a fost finalizat. In 1952 sfera de metal a fost indepartată, impreună cu placa pe care erau gravate numele oraselor (lucru specific epocii comuniste, deoarece printre orasele gravate erau unele din Republica Moldova precum Chişinău, Tighina, Orhei etc.) Deabia in 1995 monumentul si-a recăpătat vechea formă, ca lucrare a sculptorului Ion Bolborea.